Tradiţii « Luciansin's Blog

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Iunie

Sfântul Vartolomeu (11 iunie)

În tradiţia românească, Sfântul Vartolomeu, numit şi Vartolomeul grâului, este o sărbătoare de miez de vară. Din acest moment, vara trece înspre iarnă. Mai precis, vara se “învârteste” înspre iarnă. Verbul “a învârti” (de unde şi numele sfântului Vartolomeu) caracterizează toată această sărbătoare. Femeile nu trebuie să toarcă (mişcarea presupune învârtirea fusului). Mai mult, nu se lucrează în general, întrucât e pericol de vârtejuri, de furtuni, sau chiar de ameţeli.

Sfântul Onufrie (12 iunie)

Sărbătoarea Sfântului Onufrie, sau Onufrei, este considerată şi ea o zi a miezului de vară. Numită şi “ziua şoarecilor”, se ţine pentru ca viermii şi şoarecii să nu mănânce recoltele. Se spune şi că, dacă plouă, nu vor mai fi şoareci tot anul. Ca şi Sfântul Vartolomeu, Sfântul Onufrei aduce grindină şi vijelii.

Sfantul Eliseu (14 iunie)

Ziua Sfântului Eliseu se serbează pentru obţinerea unor recolte de grâu bogate. Dacă se lucrează, este pericol de grindină.

Sfântul Iuda (19 iunie)

În tradiţia populară, Sfântul Iuda susţine unul din pilonii pe care se sprijină pământul. Se crede că, atunci când Iuda va roade acest stâlp, pământul se va prăbuşi şi lumea va fi distrusă.

După unele credinţe, Iuda ar fi fost frate cu Sfântul Ilie. De aceea, el are putere asupra furtunilor şi grindinei.

Sfântul Ion de vară – Drăgaica sau Sânzienele (24 iunie)

De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau “ciupite” de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli. În această noapte găseşti mai uşor “iarba fiarelor” care deschide lăcatele. De Sânziene e interzis sa te scalzi.

Noaptea Sânzienele dau belşug la recolte şi aduc sporul în casă.

În calendarul popular sărbătoarea Sânzienelor este un moment al solstiţiului de vară, marcat de numeroase credinţe şi practici magice. Ne aflăm în ziua în care soarele are putere maximă, dincolo de care va urma partea rece şi întunecoasă a anului, când timpul începe să se degradeze şi să îmbătrânească, asociindu-se sfârşitului. Rămăşiţe ale unui străvechi cult solar sunt încă sesizabile în credinţele ţăranilor. O mulţime de tradiţii sunt asociate cu imaginea astrului ceresc, care, odihnindu-se pe cer la amiază, are acum şi conotaţii negative. Conform vechilor superstiţii, oamenii nu ar trebui să se uite în această zi către soare, căci vor orbi sau îi va durea capul tot restul verii. Unii se feresc a se trezi dis-de-dimineaţă, de frică să nu vadă trei sori. Alţii însă spun că dacă te scoli în zori, vei vedea soarele la răsărit spălându-se pe faţă şi apa curgând sub formă de raze luminoase. Semnificaţii importante pentru aceasta zi au şi Sânzienele sau Drăgaicele. Deşi acestea sunt două denumiri diferite ale unor divinităţi similare (Sânziene în Transilvania, Maramureş, Banat, Oltenia şi Bucovina şi Drăgaice în Muntenia, Oltenia şi Moldova), se pot deosebi nuanţe oarecum diferite. Drăgaicele au în general conotaţii pozitive. În denumirea acestora, ca şi la Dragobete, este evidentă rădăcina ce trimite la cuvântul “dragoste”. Drăgaicele sunt divinităţi agrare ale fertilitătii, protectoare ale lanurilor de grâu, ale fecioarelor şi ale tinerelor femei. Sunt numite şi “mirese”, “regine ale holdelor” sau “stăpâne ale surorilor”. De ziua lor, ele plutesc prin aer, cântând şi dansând, îmbogăţind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocindu-le soţii tinerelor fete. În credinţele asociate Sânzienelor, predomină funcţiile punitive. Dacă nu li se respecta ziua, Sânzienele vor aduce furtuni şi vor face rău oamenilor. De asemenea, dacă se întâmplă să descoperi locul în care acestea dansează în hore, te vei îmbolnăvi şi nu vei scăpa decât dacă te vei reîntoarce acolo anul următor. Multe din obiceiurile acestei zile sunt legate de fete şi femei. Fetele culeg flori de sânziene din care îşi împletesc cununi şi îşi fac brâuri din cicoare. După ce le poartă întreaga zi, le vor folosi în cursul anului la lecuirea diferitelor boli. Unele din plantele culese astăzi au şi virtuţi fertilizatoare, fiind destinate femeilor ce nu pot avea copii. Credinţele din unele regiuni spun că fetele şi femeile tinere ar trebui să se tăvăleasca în noaptea de Sânziene prin roua pădurii, pentru a fi frumoase şi iubite. Florile de drăgaica purtate la brâu sau sub formă de cunună asigură căsătoria cu o fată sau cu un bărbat frumos. Ţinute în casă, dacă nu se ofilesc până dimineaţa, acestea vor aduce noroc. La miezul nopţii de Sânziene, pentru câteva momente, înfloreşte iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lăcatele, motiv pentru care e căutată în special de tâlhari. Vechi dansuri ale Drăgaicii se ţineau odinioară, organizându-se şi târguri, un prilej foarte potrivit pentru ca tinerii să se cunoască între ei şi pentru aranjarea căsătoriilor.

În noaptea dinaintea acestei zile, ajunul Sfântului Ioan Botezătorul, este unul dintre marile ajunuri ale anului, moment în care se face apel la practici oraculare referitoare la soarta recoltelor şi destinelor individuale. În noaptea de 23 spre 24, adică spre Drăgaica, există obiceiul zis Făclia de Sânziene, făcută din lemn de brad uscat în care se îndeasă răşina şi surcele de molid; flăcăii se adună pe un deal, se joacă cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit spre apus. Când făcliile sunt pe cale să se stingă, ei pleacă spre sat, înconjurând cu ele grădinile şi înfigându-le în livezi şi holde. Ziua de 24 iunie zisă şi Sfântul Ioan de Vară, Ziua Soarelui, Ursina sau Amuţitul cucului, este numită şi miezul verii sau cap de vară. Oamenii nu lucrează, fiindcă şi soarele se odihneşte. Se spune că soarele joacă pe cer, iar cine-l vede toată vara îl doare capul. Drăgaica este doamna florilor, numită în unele zone Împărăteasă, Mireasă, Regina Holdelor; dacă i se nesocoteşte ziua, superstiţia spune că vor fi vârtejuri (tornade), vijelii, grindină şi că ea lasă florile fără miros.

Sân Petru de vară – sfinţii apostoli Petru şi Pavel (Sărbătoarea lupilor) (29 iunie)

Sfinţii Petru şi Pavel stau pe lună, de-o parte şi de alta a acesteia. Sfântul Petru este deţinătorul cheilor de la poarta şi de la încăperile Raiului, dar şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Petru este cel care stăpâneşte piatra, grindina şi este patronul agricultorilor.
Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile.O legendă spune că odată, în timp ce sfinţii se aflau pe pământ, au intrat într-o cârciumă. Au găsit acolo o mulţime de oameni în mijlocul unei petreceri şi s-au alăturat şi ei jocului. După ce au obosit, şi-au dat seama că nu le-a plăcut şi, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au făcut să petreacă, au hotărât ca de ziua lor să se postească.

La Sânpetru de vară apar licuricii. Aceştia sunt de fapt scânteile căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din biciul său. Sfântul Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei pierduţi în pădure. În această zi se fac pomeni pentru cei morţi (Moşii de Sânpetru).

Oamenii respecta ziua Sfântului Petru şi pentru a ţine lupii departe de animale.

Superstiţia spune că nu e bine să scuturi merii, până în această zi, pentru a feri holdele de grindină ; acum încetează să mai cânte cucul şi privighetorile. Acum se tin Moşii de Sân-Petru, când se împart colaci, lumânări şi mere dulci şi acre. Există superstiţia că dacă un om pistruiat se spală cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul pentru a nu li se înmulţi pistruii. Altă superstiţie: dacă tună sau fulgeră în această zi, nucile şi alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase.

Pietrele lui Sân Petru (30 iunie)

În calendarul popular, 30 iunie este cea de-a doua zi a sărbătorii lui Sânpetru. Oamenii o respectă de frica lupilor, a trăsnetelor şi a grindinei.

http://www.prinoradea.ro/articole/articol.php/oradea/9

http://cdb.designerdebijuterii.com/viewtopic.php?t=819&sid=58cb3f2642ae282b0c1fd84eac31d71f

http://www.premonitii.ro/showthread.php?tid=15321&page=3

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/iunie

iunie 5, 2011 Posted by luciansin | România, Tradiţii | Lasă un comentariu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Mai

Armindeni – Bauiu sau Pauiu (1 mai)

Numită şi “ziua pelinului” sau “ziua beţivilor”, 1 Mai semnifică în tradiţia populară începutul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin. În unele regiuni din Banat şi Transilvania, Armindeniul este sărbătorit în ajunul Sf. Gheorghe sau de Ispas. Armindeniul este de fapt o ramură verde sau un pom curăţat de crengi până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu, simbolizând un vechi zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Acesta se aduce din padure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se va lăsa până la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc pentru a se coace pâine din grâul nou. În ajunul acestei zile femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului. Armindeniul este numit şi pom de mai. În Banat, el se pune la casele oamenilor mai harnici şi ale fetelor nemăritate. Ramura verde este aşezată în secret, noaptea, de către mai mulţi feciori. Omul în faţa casei căruia s-a pus Armindeniul trebuie sa îi caute pe aceştia şi să le ofere de băut. Ramura verde are şi scopul de a îndepărta strigoii, dar şi de a aduce aminte de prigonirea lui Iisus. Se crede că pe vremea când Irod omora copiii, la sfârşitul zilei a pus o ramură verde la o poartă, pentru a şti de unde să înceapă măcelul a doua zi. Numai că a doua zi, apăruseră ramuri verzi la toate casele, iar Irod nu l-a mai putut găsi pe Iisus. În această zi nu se folosesc boii la muncile câmpului, fiind şi “ziua boilor”. Nerespectarea acestei reguli atrage după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor. Se organizează petreceri la pădure sau la câmp, unde se frige un miel, se aduc lăutari şi se bea doar pelin sau vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. Înspre seară, oamenii se întorc în sat cântând, având flori de liliac sau pelin verde la pălării. Dacă Armindeniul cade miercurea sau vinerea, nu se fac petreceri, întrucât este zi de post. În Moldova, există tradiţia ca fetele, femeile şi copiii să se spele dimineaţa cu rouă, pentru a fi curaţi şi sănătoşi tot anul. În Banat, se spune că este bine ca oamenii să se plimbe în zori, pentru a fi agili şi puternici, iar femeile trebuie să semene fasole, pentru că va creşte mai cu spor. Se mai spune şi că toată luna mai trebuie să bei dis-de-dimineaţă un pahar cu apă şi să mănânci unt cu pâine. Se crede că dacă plouă în această zi, va mai ploua înca 40 de zile.

Sfântul Gherman – Harmanul viermilor (12 mai)

Sfântul Gherman stăpâneşte peste insectele şi viermii care distrug recoltele, dar şi peste furtuni şi norii care aduc grindina. De aceea, ziua sa trebuie respectată. Se crede că dacă oamenii lucrează azi, viermii le vor mânca legumele, iar vitele vor face viermi.

Constantin Graur – Constandinu Puilor (21 mai)

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena din calendarul ortodox coincide în tradiţia populară cu momentul în care se crede că păsările îşi învaţă puii să zboare. Constantin Graur este patronul păsărilor din păduri, iar de ziua sa nu se lucrează, fiind pericol ca recoltele să fie distruse de acestea. Aceasta este de obicei ultima zi în care se mai seamănă porumb, ovăz şi mei.

Ioan Fierbe Piatră (25 mai)

În această zi nu se lucrează, întrucât există pericol de grindină, fulger, trăsnet.

http://web13.net/traditii-romanesti-mai/

http://www.infobrasov.net/content/reportaj_43414_Superstitii-si-traditii-in-luna-Mai-%28I%29.html

http://www.artatraditionala.ro/blog/171/mai-florar.htm#more-171

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/mai

aprilie 29, 2011 Posted by luciansin | România, Tradiţii | Un comentariu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Aprilie

Sărbătoarea Dinţilor – Sfântul Antipa (11 Aprilie)

Ziua de 11 Aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinţi şi măsele.

Ajunul Sfântului Gheorghe (Sângiorzul Vacilor) sau Buciumul (22 Aprilie)

Noaptea care face trecerea spre sărbătoarea Sfântului Gheorghe (vechi început al Anului Pastoral) este una foarte importantă, în care se crede că vrăjitoarele şi strigoaicele ameninţă lanurile de grâu şi vitele, furându-le mana sau laptele. De aceea, toate practicile magice din această noapte sunt destinate apărării animalelor şi culturilor.
Tradiţia populară spune că în această noapte vrăjitoarele şi strigoaicele, goale şi despletite, se adună câte 12 la hotarul satului, fiind îndrumate de către o vrăjitoare mai bătrână. Se zice că ele se bat la graniţa dintre două ţări, iar cele care câştigă primesc ploaia, care va aduce un an îmbelşugat în ţara respectivă. În schimb, în cealaltă parte va fi secetă, iar anul nu va fi roditor.

Sfântul Gheorghe (Sângiorz) (23 Aprilie)

Sfântul Gheorghe este una din cele mai mari sărbători ale românilor. Ea păstrează elemente străvechi, anterioare creştinismului, din care nu se păstrează decât amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce ameninţa lumea.

În trecut început al Anului Pastoral, aceasta zi este considerată începutul primăverii. Se aleg ciobanii cărora li se dau în primire oile până la sărbătoarea Sfântului Dumitru (26 octombrie).

Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.

Tot dimineaţa, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult.

Gunoiul din această zi este aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca aceştia să rodească.
Dacă e rouă multă sau ceaţă în această zi, anul va fi îmbelşugat.

Un obicei ajuns la noi din timpuri străvechi este “blojul”, care poartă şi numele de “Sângiorz”, “Gheorghe”, “Gotoi”, “Bloaja”, “Păpăluga”, “Mujug”, “Moroi”, “Plugar”, etc. Obiceiul reprezintă simbolic naşterea şi moartea divinităţii fitomorfe. Tot ritualul are loc în cadrul cetei de feciori. Aceştia se întâlnesc în pădure, în ajunul Sfântul Gheorghe şi, în jurul unui foc, îl aleg pe cel care va juca rolul zeului. Naşterea este simbolizată de îmbrăcarea acestuia în elemente de vegetaţie: crengi verzi de tei, fag, etc. şi punerea pe cap a unui coif confecţionat din coajă de cireş sălbatic. În picioare va purta opinci din coajă de copac, iar în mână un băţ, împodobit şi el cu ramuri verzi. Ceilalţi flăcăi din ceată poartă şi ei fluiere sau buciume făcute din scoarţa unor copaci. În dimineaţa de Sfântul Gheorghe, ceata deghizată pleacă pe uliţele satului, strigând şi cântând. În curţi, Sângiorzul dansează, încearcă să ia în braţe fetele şi femeile, urzică oamenii şi se fereşte să fie udat. Dacă un gospodar reuşeşte să ude Blojul apărat de ceata sa, acesta este un semn rău pentru semănăturile şi vitele acestuia. Ceata de feciori primeşte daruri (ouă, carne, vin), care sunt strânse de unul dintre ei, numit “Cloşca” sau “Slujnica”. După ce termină de umblat prin curţile oamenilor, Blojul este dezbrăcat de hainele alcătuite din frunze şi aruncat în apă, sugerând îmbătrânirea şi moartea. Hainele sunt date jos în pădure, într-un lan de grâu, în curtea primului gospodar care a ieşit la arat sau pe malul apei şi sunt uneori înmormântate ritualic. Acestea au valenţe magice pozitive: cresc rodul holdelor, apără vitele de strigoaice, aduc noroc şi sănătate. În unele regiuni, din aceste ramuri de copac care au alcătuit costumul Blojului se fac cununile mirilor.

Acum se dă de pomană pentru morţi ouă cu lapte, colac, lumânări şi caş. Sunt locuri unde până la această dată oamenii nu s-au atins de laptele de oaie. Principiul este să guste întâi morţii. Se spune chiar aşa, “poamă nouă în gură veche”.

Marcul Boilor (25 Aprilie)

În icoane, Sfântul Evanghelist Marcu este reprezentat având un bou lânga el. Din acest motiv, sărbătoarea Sfântului Marcu a fost numită de popor “Marcul Boilor”. În această zi nu se lucrează, pentru că altfel vitele se vor afla în pericol.

Lăzărelul (Sâmbăta lui Lazăr)

Sărbătoare cu dată mobilă, fixată în a şasea sâmbătă din postul Paştelui. Este dedicată zeului vegetaţiei, fiind un dans al tinerelor fecioare conduse de Lăzăriţa (o fată îmbrăcată în alb) şi spune povestea tânărului păstor care a plecat cu oile şi a murit în încercarea de a lua din copac frunza animalelor. Surorile lui l-au gasit şi l-au dus acasă, fiind transformat ulterior în vegetaţie luxuriantă.

Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat dupa modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei cu acelaşi nume în Sâmbăta Floriilor. Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată mireasă (rochie albă şi coroniţă de flori pe cap), se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scalda mortului în lapte dulce, îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora vesela a colindătoarelor.

Moartea şi renaşterea anuală a eroului reconstituite de textul folcloric, păstrează amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetaţiei (Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris).

Dupa unele tradiţii, corpul neînsufleţit al lui Lazăr a fost găsit şi bocit, de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete şi nora Babei Dochia. De atunci ar fi ramas şi obiceiul jelitului la mort (Dobrogea, sudul Munteniei).

Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)

Această sărbătoare s-a suprapus celei dedicate zeiţei romane Flora. În ultima duminică din postul Paştelui, toata lumea merge la biserică ca să ia ramuri de salcie, sfinţite de preoţi. Aceste ramuri de salcie au înlocuit ramurile de finic cu care locuitorii Ierusalimului l-au întâmpinat pe Domnul Iisus Hristos. Salcia este mereu înflorită în această perioadă a anului, o expresie a fertilităţii şi a reînvierii naturii. Din aceste ramuri se fac coroniţe şi se pun la icoanele din casele credincioşilor. De asemenea, se spune că e bine să te încingi cu aceste ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul.

Importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui numit Dezlegarea la peşte. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor (pomeni, curăţirea mormintelor şi cimitirelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morţilor în actele de divinaţie, etc.).

Ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, se duc la biserică pentru a fi sfinţite. Cu acestea, oamenii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, se încing peste mijloc, le păstrează pentru tratarea bolilor de-a lungul anului sau le folosesc la vrăji şi descântece. În unele locuri din ţară, în ziua de Florii se scotea mărţişorul făcut cadou la 1 martie şi se agăţa într-un maceş sau într-un pom înflorit, se aeriseau hainele şi zestrea.

Sărbătoarea este celebrată, cu unele diferenţieri zonale, pretutindeni în România.

http://web13.net/traditii-romanesti-aprilie/

http://www.monitorulsv.ro/Religie/2010-04-08/Traditii-luna-aprilie

http://antenasatelor.ro/component/content/article/384-traditiile-lunilor-anului

http://www.artatraditionala.ro/blog/166/aprilie-prier.htm

http://www.revista-satul.ro/articol.php?id=33

http://www.evenimentul.ro/articol/prier.html

http://www.antenasatelor.ro/traditii/2950-calendarul-traditiilor-populare-2-aprilie.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/aprilie

martie 27, 2011 Posted by luciansin | România, Tradiţii | Lasă un comentariu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Martie

Mărţişorul (1 martie)

După calendarul vechi, 1 martie era considerat începutul unui Nou An; sărbătorirea venirii primăverii la 1 martie are origini romane; în acel timp se sărbătorea zeul Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii. Mărţişorul era format dintr-un fir roşu şi unul alb, de care se atârnau monede de aur sau argint. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică întelepciunii bărbatului. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei până la sfărşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.

Legenda Babei Dochia

1 martie, prima zi a primăverii, aduce nu numai sărbătoarea Mărţişorului, dar şi una dintre cele mai importante mituri ale tradiţiei româneşti: zilele Dochiei sau Babele. În jurul acestui personaj mitologic s-au născut mai multe poveşti, fiecare întruchipând-o pe Baba Dochia în mai multe ipostaze. Despre una dintre variante se afirmă chiar că ar sta la baza etnogenezei poporului român. Este vorba despre mitul „Traian şi Dochia”. Se spune că Dochia, fata lui Decebal îi cade draga lui Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită de trupele lui Traian, ea se ascunde în munţi împreună cu oile ei, unde se transforma într-o bătrână cu oi cu ajutorul Maicii Domnului (sau de Zamolxis în unele surse).

O altă legendă despre Baba Dochia este legată de o păstoriţă cu vreo 20 de oi transformată în stană de piatră pentru că a sfidat intemperiile declanşate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci. Această variantă ne aminteşte de destinul zeiţei Niobe, zeiţa tracă, care se mândreşte cu cei 7 fii şi cele 7 fiice ale sale faţă de zeiţa Hera. Drept pedeapsă Hera îi omoară copiii, iar aceasta, de durere, se transformă în stană de piatră.

Alţii povestesc despre Baba Dochia ca o femeie bătrână, rea şi cicălitoare care vrea să scape de nora ei punând-o la tot felul de încercări imposibil de realizat. Într-o zi o trimite la râu să spele lâna cea albă până s-o înnegri. Nereuşind să îndeplinească porunca soacrei, fata începe să plângă şi se trezeşte cu doi bărbaţi lângă ea, Dumnezeu şi Sf. Petru care, auzindu-i povestea, îi înnegresc lâna. Soacra văzând ca nora vine cu lâna neagră o trimite înapoi să facă lâna la loc albă. Pe când se chinuia fata să albească lâna apar iar cei doi bătrâni care în loc sa îi facă lâna albă o trimit să culeagă flori şi fragi pe care să i le dăruiască soacrei. Văzând florile şi fragii, baba uită de lâna şi îşi lua oile şi pe fiul său, Dragobete, să plece la munte fiind convinsă că a venit primăvara. Se îmbracă cu 9 cojoace (zilele Dochiei) de care se leapădă treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile, în urma unui înghet Baba Dochia se transformă în stană de piatră împreună cu oile ei.

Legenda Babelor şi semnificaţia lor

În tradiţia românească între 1 şi 9 martie se spune că Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreuna cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele când vremea este schimbătoare datorită caracterului capricios al Babei Dochia. Semnificaţia poveştii babei Dochia, prezentată sub forma conflictului dintre nora şi soacra, se refera de fapt la confruntarea dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară, dintre frig şi caldură, dintre sterilitate şi fecunditate. Printre obiceiurile populare din luna Martie s-a păstrat tradiţia ca fiecare să-şi aleagă o Babă între 1-9 martie. Legenda Babelor spune că şi în funcţie de starea vremii se prezice caracterul şi norocul persoanei respective în acel an. Folclorul românesc prin aceste legende şi mituri devine o importantă sursă de inspiraţie pentru multi prozatori şi poeţi. Veridicitatea legendei Babei Dochia este oferită de rocile din munţii Ceahlău, o mărturie incontestabilă a acestui mit românesc.

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

În tradiţia populară, “macenicii” sunt de fapt “Moşii”, simbolizând spiritele strămoşilor. În calendarul ortodox, aceştia corespund celor 40 de sfinţi din Cetatea Sevastiei, care au fost arşi de vii.

Se spune că în această zi, Moşii bat pământul cu maiurile (mari ciocane de lemn), pentru a scoate căldura şi iarba din pământ şi pentru a alunga frigul. Obiceiul baterii pământului cu maiurile (având ca scop şi aducerea sănătăţii şi norocului pentru oameni) este practicat şi de copii, care, în Oltenia şi Muntenia, în timp ce lovesc cu beţele, strigă “Intră frig şi ieşi căldură / Să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură!”.
În fiecare an, pe 9 martie, femeile fac macenici din aluat (numiţi şi “sfinţişori”, “brădoşi” sau “brânduşi”, “brânduşei”), modelaţi în formă de om (forma cifrei opt) sau în formă de albină sau porumbel. Aceştia se ung cu miere şi se acoperă cu nucă pisată. În unele zone, macenicii se pun într-o zeamă dulce de miere, zahăr şi nuci pisate. O parte din macenici sunt duşi la biserică şi daţi de pomană oamenilor sărmani.

O legendă spune că într-un an, în ziua de “Macenici”, un om semăna mazăre. Văzându-l, cei 40 de Sfinţi s-au supărat pentru că acesta lucra în ziua lor şi s-au plâns lui Dumnezeu. Domnului însă i s-a făcut mila de om şi le-a spus Sfinţilor să-l ierte, ba chiar să-i crească recolta. Mucenicii au înmulţit recolta omului de 40 de ori. Văzând aceasta, omul a continuat să semene mazăre şi în aceeaşi zi a anului următor. Sfinţii s-au plâns din nou lui Dumnezeu, care nu l-a mai iertat şi le-a spus sa îi dea fiecare câte o săptămână de boală. Căzând la pat 40 de săptămâni, omul nu a putut nici măcar să îşi culeagă mazărea, semănată cu lăcomie.

Pe lângă macenici, se face şi o turtă în formă de om (dar fara ochi), numită “uitata”. Aceasta se face pentru morţii care nu au fost pomeniţi în timpul anului şi se dă copiilor să o mănânce cu miere.

În judeţele Gorj şi Mehedinţi, în turta din făina de grâu se introduce o monedă de argint sau de aur. După coacerea turtei, bucăţi egale din aceasta se împart tuturor membrilor familiei, iar cel care găseşte moneda este cel mai norocos.

În ziua de Macenici, tradiţia spune că omul trebuie să bea 40 de pahare cu vin (număr egal cu cel al Sfinţilor din Cetatea Sevastiei). Cine nu poate să facă acest lucru, trebuie măcar să guste vinul, sau să fie stropit cu acesta, căci vinul înseamnă sânge şi putere de muncă peste an.

Tot acum se dă foc gunoiului strâns în curte, iar tinerii sar peste foc, pentru a fi sănătoţi în timpul anului. În Banat, se bate cu ciomege în aceste focuri aprinse prin curţi. Aceste obiceiuri reprezintă de fapt o incinerare a iernii, fiind asociate cu venirea primăverii. Focurile apără oamenii şi animalele de spiritele malefice (şi gospodaria se afumă ritualic, cu o cârpă arsă, pentru a fi ferită de şerpi; în acelasi scop, femeile împrăştie cenuşa în jurul casei).

9 martie (Anul Nou Agrar în calendarul popular) este o zi propice pentru începerea aratului de primăvară. Se spune că pământul luat din prima brazdă este bun pentru farmece, fiind foarte dorit de vrăjitoare.

Se spune că în ziua de Macenici încep să sosească berzele, iar cum va fi vremea în aceasta zi, aşa va fi toată primăvara.

Intrarea în zilele moşilor (10 martie)

Ca şi babele, moşii sunt nouă la număr. Ei sunt buni: bat cu botele, cu maiul sau cu ciocanele pe pământ, să intre gerul şi să iasă căldura.

Alexie, omul lui Dumnezeu – ziua şarpelui (17 martie)

Alexie este stăpânul vietăţilor care în timpul iernii stau sub pământ, în scorburi, sub pietre sau în apă. Conform tradiţiei, în această zi se deschide pământul (se va închide peste 6 luni, de Ziua Crucii : 14 septembrie) şi încep să iasă gângăniile. Cele două momente în care se deschide şi se închide pământul marcau în calendarul popular cele două anotimpuri principale : vara şi iarna.

Legenda spune că, în timp ce Dumnezeu curăţa pământul de gângănii, s-a întalnit cu Alexie, care mergea spre mare. Domnul i-a încredinţat cufărul în care pusese vietăţile, rugându-l să-l arunce în apă. Ajuns la destinaţie, Alexie nu a putut rezista însă curiozităţii şi a deschis cufărul, astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe pământ. Alexie a încercat să le adune. Ca să îi fie mai uşor, dar totodată ca să-l pedepsească, Dumnezeu l-a transformat într-un cocostârc.

Ziua lui Alexie se mai numeşte, în diferite regiuni şi “ziua şarpelui”, “ziua peştelui” sau “retezatul stupilor”, pentru că reptilele încep să-şi facă apariţia, în căutarea soarelui, peştii încep să se zbată în ape, iar albinele ies din stupi.

Dacă lighioanele încep să iasă din adăpost înainte de ziua lui Alexie, se spune că va veni din nou frigul; dacă ies după această zi, timpul va deveni din ce în ce mai cald.

În Câmpia Română, începând cu această zi oile nu mai sunt hrănite cu fân, fiind scoase la păscut. De aceea, sărbătoarea poartă şi numele de “Lăsatul”.

Pe 17 martie oamenii curăţă pomii fructiferi, curăţă ogrăzile şi dau foc gunoaielor, iar pescarii mănâncă dimineaţa un peşte viu, pentru a avea noroc.

În această zi, oamenii nu trebuie să spună pe nume şarpelui : acesta este numit “cel care se târăşte”, “cureaua”, “domnul”, “Vasile”. Cel care încalcă această regulă, trebuie să rostească un descântec: “Idiţă, idiţă, / Ţine-te de pieliţă. / Pieliţa de carne, / Carnea de os, / Osul dă veninul jos. / Descântecul să fie de folos”.

Este ziua în care încep să orăcăie broaştele. Nici lor nu li se spune pe nume, fiind numite “iepe”.

Un obicei spune că nu trebuie luat în mână nici un obiect ascuţit, întrucât omul va vedea numai şerpi în timpul anului.

Buna Vestire – Blagoveştenia – ziua cucului (25 martie)

Buna Vestire este sărbătoarea veştii celei bune pe care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a adus-o Fecioarei Maria.

Este o zi în care nu se munceşte, acesta fiind un păcat foarte mare. Tradiţia spune că, dacă faci mămăligă şi o arunci în apă, peştii vor muri, iar dacă aceasta este pusă pe pomi, ei nu vor mai rodi.

Apa adunată din neaua strânsă în această zi are funcţii magice, femeile folosind-o în timpul anului pentru a se feri de diferite boli.

Pe 25 martie oamenii bat clopotele şi fac mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele.

Pomii fructiferi sunt ameninţaţi cu securea, pentru a-i determina să rodească. În acelaşi scop, în Banat se toarnă puţină ţuică la rădăcina pomilor.

Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi de Paşte.

Se zice că acum începe să cânte cucul, chiar înaintea sosirii rândunelelor. Legenda spune că, pe vremuri, cucul avea pene de aur, iar nevasta sa se numea Sava. Sava a iubit însa privighetoarea, iar cucul, supărându-se, i-a spus ca va fi plecat în lume, de la Blagoveştenie până în ziua de Sânziene. De aceea, timp de o lună, Sava îl tot căuta, strigând “cucu, cucu”. În concluzie, pasărea care se aude cântand începând cu 25 martie nu este cucul, ci nevasta acestuia.

Sărbătoarea avea în Apuseni şi o altă semnificaţie pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere de câte ori cânta pentru a şti câţi ani mai are de trăit.

O altă legendă spune că existau odată doi fraţi gemeni, care s-au pierdut unul de altul. Unul din fraţi îl căuta mereu pe celălalt, numit “Cucu”. Se zice că după şapte ani cucul se transformă în uliu.

În unele regiuni, vânătorii iau anafura de la biserică şi o pun într-o gaură făcută în pom, pe care o astupă. Ţintesc apoi gaura. Dacă glonţul nimereşte anafura, va curge sânge, iar vânătorul respectiv va fi un ţintaş bun în timpul anului.

Sfântul Teodor (Sântoader)

Sărbătoare cu daăa mobilă, care este celebrată în prima sâmbătă a Postului Paştelui. Era prilejul pentru tinerii necăsătoriţi să aibă întreceri călare. În credinţa populară, Sfântul Toader are puterea de a se transforma în cal. În această zi erau interzise muncile feminine; pentru respectarea acestei sărbători, Sântoader le oferea acestora unul dintre apanajele frumuseţii: păr bogat şi lung. Pentru a obţine acest lucru, fetele se spală pe cap cu apa în care au pus fân din ieslea cailor.

http://web13.net/traditii-romanesti-martie/

http://www.travelworld.ro/romanesc/traditii_obiceiuri/traditii_obiceiuri.php

http://www.info-ghid.com/traditii-romanesti-in-luna-martie-a-legenda-babelor-sau-a-zilelor-dochiei-s.html

http://vremea.meteoromania.ro/node/668528

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/martie

februarie 26, 2011 Posted by luciansin | România, Tradiţii | Lasă un comentariu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Februarie

Sfântul Trifon (1 februarie)

Se spune că Maica Domnului dupa 40 de zile, a plecat cu Fiul Sfânt să-l ducă la biserică şi pe drum s-a întâlnit cu un om pe nume Trifon. Acesta s-a grăbit să ajungă înaintea Maicii Precista şi i-a călcat pe rochie şi i-a sfâşiat-o. Atunci Maica a spus: Du-te înainte, nebunule, du-te! De atunci i se spune Trif nebunul. Sfântul Trifon stăpâneşte omizile şi în general insectele. În ziua de 1 februarie se cheamă preotul să facă aghiasmă, apoi se stropesc pomii din livezi, viile, holdele să fie ocrotite de insecte(omizi, lăcuste, viermi, gândaci) tot anul.

În Oltenia se mai practică obiceiul de a tăia corzile de viţă în această zi şi de a aprinde focuri la marginea viei sau afumarea ei pentru a o feri de insectele dăunătoare. Se dau mese bogate, stropite cu mult vin, iar primele picături sunt vărsate pe pământ şi închinate sfântului.

În această zi nu se lucrează, pentru ca via să nu fie afectată de grindină şi pentru ca lupii să nu mănânce vitele. Oamenii sărbătoresc ziua lui Trif şi de frică să nu înnebunească, să nu devină săraci sau pur şi simplu pentru a-i comemora patimile.
Se spune că Trif i-a păzit pe Maria şi pe Iisus de câinii Sfântului Petru, care, fiind ocupat cu păşunatul vitelor, nu era atent la aceştia. Ca rasplată, Sfânta Fecioară l-a făcut pe Trif stăpân peste omizi, gândaci şi insecte în general. Femeile lipesc cu pământ crăpăturile de prin casa, inclusiv vatra sau gura cuptorului, pentru ca să se lipească ochii şi gura păsărilor, viermilor sau insectelor dăunătoare.
Tot acum se dă de pomană o strachină cu mălai, pentru ca lăcustele să nu mănânce porumbul vara următoare.

Sfântul Trif este văzut şi ca patronul lupilor. Se spune ca un om, mergând la vânătoare, s-a suit într-un copac şi a început să împuşte lupi. După ce i s-au terminat gloanţele, a văzut un om îmbrăcat în alb care a venit şi i-a repartizat fiecărui lup ce trebuie să mănânce. Ultimul a sosit un lup şchiop şi pentru că nu mai rămăsese nimic, Sfântul Trif, căci despre el era vorba, i-a spus să îl mănânce pe omul care se ascunde în copac. Speriat, omul a strigat după ajutor. Nişte oameni care lucrau în pădure au venit şi au alungat lupul. Sosind acasă, omul le-a poruncit fiilor săi să îi facă o ladă în care să îl poarte cu ei. Odată, mergând la targ, în faţa unui pod au întâlnit în cale un om fugind, care i-a rugat să îl ascundă de un lup ce îl urmărea. Feciorii l-au pus în ladă, alături de tatăl lor. După un timp, văzând că nu apare niciun lup, au deschis lada, însa din ea a ieşit un lup, care îl mâncase pe tatăl lor, căci el îi fusese sortit de Sfântul Trif.
În Bucovina se spune că dacă este zapadă în această zi, atunci vremea va deveni frumoasă, iar dacă nu e zapadă, atunci va ninge.

Un obicei interesant al zilei de 1 februarie poartă numele de Gurbanu Viilor. Dimineaţa, bărbaţii pornesc la vie, iar înainte de a părăsi satul strigă: “Hai să mergem la Gurbanu!”. Ajunşi la vie, taie corzi din care îşi fac cununi şi cingători şi dezgroapă sticla îngropată încă din toamnă. Apoi, în jurul unui foc aprins pe un loc mai înalt, începe petrecerea: mănâncă, bea, joacă, sar peste foc şi se stropesc cu vin. Când vine seara, se întorc pe la casele lor, purtând făclii aprinse şi continuă petrecerea în familie.

Întâmpinarea Domnului – Stretenia (2 februarie)

La 40 zile după Crăciun, la 2 februarie, când se sărbătoreşte Intâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbatoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta bucăţi de carne sau vase cu miere de albine. Se considera că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, daca aceştia se ungeau cu grasime de urs. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs. Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnourat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Această zi era respectată, în special, de crescătorii de animale, pentru ca fiarele sălbatice (urşii şi lupii), să nu le atace gospodăria. În unele locuri, aceasta era ziua boilor, când erau hrăniţi direct din mâinile oamenilor, nu cu furca, semn al respectului faţă de animale. Se credea că dacă boii beau apă din urmele lăsate de picioarele lor, anul va fi unul mănos. Stretenia sau Stratenia era considerată o femeie rea, periculoasă şi schimătoare, asemănătoare, într-o oarecare măsură cu Baba Dochia. Ofensată de Trifon, îl pedepseşte pe acesta: turmele lui sunt mâncate de lupi. Firea ei capricioasă este observată şi în vremea din această perioadă. Dacă apa este dezgheţată, Stretenia o îngheaţă; şi invers. Dacă este deja zăpadă, din această zi se va încălzi. Dacă de Stretenie este cald, vara va fi una călduroasă şi îmbelşugată, iar de va fi frig, vara nu va aduce rod. Înainte, oamenii nu lucrau în ziua Strateniei gheţii, de teamă să nu îngheţe. Se crede că, Stretenia ne apără de lupi, înec şi foc. Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brâiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.

Martinii de iarnă (1-3 februarie)

Martinii de iarnă, în număr de trei, sunt sărbătoriţi în perioada 1-3 februarie, ziua de 2 februarie fiind dedicată Martinului Mare. Aceştia sunt cei care opresc lupii să mănânce vitele. Tot în acest scop, gunoiul nu va fi dat afară din casa. Se spune că nu trebuie să se arunce carbunii în curte, pentru că lupoaicele îi caută şi îi mănâncă, ei asigurându-le fertilitatea. În Banat, oile nu sunt scoase la păşunat, iar de 1 februarie se ţine post şi se practică ritualuri menite să protejeze turmele.

Sfântul Haralambie (10 Februarie)

Sfântul Haralambie este cel care are putere asupra ciumei, holerei şi a morţii, de aceea este bine ca sărbătoarea să fie ţinută. Icoanele îl înfăţişează pe acest sfânt ţinând ciuma în lanţ.

După unele legende, Sfântul Haralambie ar fi fost un păstor, de aceea el protejează vitele. Alte legende arată că, spre sfârşitul vieţii, Sfântul umbla prin lume şi vindeca bolnavii. Tot călătorind, a ajuns în ţara păgânilor. Acolo, împăratul l-a chemat şi l-a întrebat de unde are puterea de a tămădui oamenii. Sfântul Haralambie i-a spus că el este trimisul lui Dumnezeu. Împăratul l-a crezut vrăjitor şi i-a poruncit să renunţe la Dumnezeu şi să devină păgân. Cum Sfântul a refuzat, împăratul a poruncit să fie legat în lanţuri şi să îi fie jupuită pielea. Fata sa l-a întrebat dacă nu îi este milă de el, caci îl chinuie mai rău decât a fost chinuit Iisus. Auzind acestea, împăratul şi-a alungat fiica. Ea a plecat în munţi şi a devenit sfântă. Zece mii de ostaşi au primit poruncă să îl scoată din închisoare pe Sfântul Haralambie şi să îl taie bucăţele. După ce acestea au fost înfăptuite, în timpul nopţii, împăratul a trimis o sută de oşteni să vadă ce s-a întâmplat. Deasupra grămezii de carne era o lumină mare şi îngerii luau bucăţelele şi le puneau la loc, refăcând trupul Sfântului. Acesta a fost ridicat la cer şi Dumnezeu l-a întrebat ce vrea pentru suferinţele sale. Sfântul Haralambie a dorit ca bolile să nu se apropie de oamenii care postesc de ziua sa.

O legendă din Bucovina spune că Sfântul Haralambie a suferit foarte mult în timpul vieţii. De aceea, înainte să moară, Dumnezeu i-a spus să îşi aleagă o răsplată. Sfântul i-a întrebat pe oameni ce ar trebui să ceară şi ei l-au rugat să ceară ciuma, care făcea pe atunci multe victime. Dumnezeu i-a dăruit atunci ciuma, iar Sfântul Haralambie a legat-o cu un lanţ şi tot aşa o ţine şi astăzi. Iar când oamenii uită să îl sărbătorească, îi mai dă drumul pe pământ şi ciuma, care are aripi şi ţine în mână o sabie lată, se duce la acei oameni şi îi omoară.

În altă variantă se spune că în timpurile în care Dumnezeu împărţea sarcinile sfinţilor, Sfântul Haralambie ar fi ajuns târziu, iar Domnul, ca să îi dea totuşi ceva, i-a dăruit o caţea legată cu un lanţ de aur.

Se crede ca dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile. În unele regiuni ale ţării, femeile coc un colăcel şi îl rup în patru părţi, pe care le aruncă spre cele patru puncte cardinale.

În această zi se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună, iar coliva făcută se păstrează pentru a fi dată în timpul anului la păsări, dacă se îmbolnăvesc. Pentru că este o sărbătoare nu se lucrează, însă cine vrea cu tot dinadinsul să o facă poate să scarmene lâna.

Sfântul Vlasie (11 februarie)

De Sfântul Vlasie este ziua când se deschide gura păsărilor, iar păsările migratoare se întorc din ţările calde. Cine va lucra la câmp în această zi, işi va împărţi recolta cu păsările.

Această sărbătoare este ţinută şi pentru ca femeile însărcinate să nască copii sănătoşi, fără malformaţii, lucru valabil şi pentru animalele din gospodărie. Când se nasc pui cu mai multe capete, picioare etc., se crede că diavolul s-a corcit cu animalul respectiv şi a pus stăpânire pe ogradă.

O credinţă din Moldova spune că cine respectă această zi nu rămâne niciodată fără bani. Se crede şi că cine a pierdut ceva trebuie să se roage Sfântului Vlasie pentru a regăsi acel lucru.

Dragobete – Sărbătoarea Îndrăgostiţilor (24 februarie)

Dragobete este fiul Dochiei, identificat cu Cupidon în mitologia romană şi Eros în mitologia greacă. În unele zone, Dragobetele poartă numele de Năvalnicul, flăcău care ia minţile fetelor şi tinerelor femei. El a fost transformat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume.

Se spune că cine nu sărbătoreşte Dragobetele, nu va avea parte de dragoste în timpul anului, iar cel care o face va fi îndrăgostit tot anul. În această zi se formează perechile, atât în rândul oamenilor, cât şi în cel al păsărilor. Fetele şi femeile tinere folosesc zăpada rămasă netopită până la Dragobete, pentru a se spăla în anumite zile ale anului. Tradiţia spune că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, întrucît vor avea necazuri.

Tinerii fac hore în câmp şi, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.

Păsările adună materiale pentru a-şi face cuib. Se spune că dacă o pasăre nu s-a împerecheat în aceasta zi, acest lucru nu va mai fi posibil şi va umbla ciripind din loc în loc până când va muri. În alte variante, pasărea va rămâne fără pui până în ziua de Dragobete a anului următor.

Orice lucru pentru casă început în această zi va merge bine. Sunt scuturate şi aşezate covoarele şi celelalte ţesături, pentru că belşugul să se întoarcă. Nu se lucrează însa decât în casă, pentru a fi ferit de boli.

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Februarie

http://web13.net/traditii-romanesti-februarie/

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-obiceiuri-romanesti-februarie-68745.html

http://www.info-ghid.com/februarie-luna-indragostitilor-luna-traditiilor-si-a-simbolurilor-la-granita-dintre-doua-anotimpuri-s.html

http://www.antenasatelor.ro/traditii/2489-calendarul-traditiilor-populare-2-februarie.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/februarie/comments

ianuarie 30, 2011 Posted by luciansin | România, Tradiţii | 2 comentarii

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Ianuarie

Credinţe legate de Anul Nou

– cine nu are bani sau cine îi dă cu împrumut, va fi sărac tot anul următor;

– se spune că în dimineaţa de Anul Nou nu e bine să intre o femeie în casă, ci doar bărbaţi;

– e bine ca de Anul Nou să bei vin roşu, pentru a-ţi înnoi sângele;

– dacă afară este foarte frig şi zăpada este strălucitoare, anul ce vine va aduce multe cununii;

– în această zi, la mese se pune doar carne de porc (pentru că porcul râmă înainte, ceea ce face ca totul să meargă bine). Nu se mănâncă carne de găină, pentru că aceasta dă pământul înapoi atunci când scurmă;

– dacă în ziua de Anul Nou vremea e frumoasă, vara ce vine va fi blândă;

Sorcova

Sorcova este o ramură verde de măr sau păr, care se împodobeşte cu hârtii colorate, flori şi beteală. Cu această ramură, în dimineaţa zilei de Anul Nou copiii umblă pe la casele oamenilor şi le urează “La multi ani!”. Iniţial, mamele se duceau în dimineaţa de Sf. Andrei şi rupeau mai multe rămurele din fiecare copac, în special din măr, păr şi trandafir. Legau apoi câte trei rămurele diferite şi le dădeau fiecărui membru al familiei. Pentru a înmuguri, acestea se puneau într-un vas cu apă, care se schimbă în fiecare dimineaţă. În acest fel, de Anul Nou rămurelele înverzeau sau chiar înfloreau. Membrul familiei căruia îi aparţineau rămurelele înflorite urma să fie norocos în anul viitor. Acestea erau florile care se puneau la sorcovă. Cu timpul, a început să se folosească doar o nuieluţă de măr sau păr împodobită. Cu sorcova se umblă până înspre amiază. Fiecare membru al familiei este atins cu aceasta şi i se spun urări. Ca răsplată, se primeau înainte faguri de miere; acum se dau mai mult bani.

Jocurile cu măşti

În aceste jocuri, obiectul cel mai important este capul de animal cu cioc clămpănitor, făcut din lemn şi purtat de un flăcău, însoţit de personaje mascate. Măştile sunt din lemn sau din piele de oaie, capră şi iepure. Feciorul care poartă capul de animal stă ascuns sub un covor sau o faţă de masă şi acţionează obiectul printr-o sfoară. El se sprijină într-un băţ pe care este aşezat capul cu două coarne împodobite cu clopoţei, beteala şi panglici. Se dansa pe cântec de fluier sau cimpoi. După trecerea Anului Nou, animalul reprezentat era împuscat şi înmormântat simbolic. Jocul se numeşte turcă, bourită sau cerb. În Muntenia, se numeşte brezaia şi animalul reprezentat este o capră, o vulpe, o barză sau un cocor. În Moldova, capra, camila sau cerbuţul au coarne mai mici şi mai puţin împodobite şi sunt însoţite de alte măşti de animale (lup, vulpe, urs, cal, cocoş, păun, cocor etc.) şi de personaje travestite, fiind acompaniate de fluier sau vioară.

Vasilca

Ţiganii obişnuiau să numească ,”Vasilca” urşii domesticiţi pe care îi jucau prin sate, dar acelaşi nume era dat şi porcilor. De acolo provine denumirea obiceiului: Vasilica era o căpăţână de porc, împodobită în diverse feluri. Pentru aceasta, se foloseau flori, panglici sau verdeţuri. În ajunul sau dimineaţa Anului Nou, ţiganii se duceau la colindat cu Vasilca. În vechime, când ţiganii erau încă sclavi, cereau de la domni capul porcului tăiat de Crăciun. Acesta era împodobit, iar în ajun sau chiar de Anul Nou era purtat pe la casele oamenilor, care le dădeau bani. Astăzi, capul porcului se împodobeşte cu cercei, mărgele, bani, flori artificiale, beteală, basmale de mătase şi o oglindă. Ţiganii le urează oamenilor ca porcul cel gras să le aducă un An nou îmbelsugat. În schimb, stăpânul casei le oferă colaci, vin, carne de porc sau bani.
În tradiţia populară, Sf. Vasile apare ca un tânăr (este primul sfânt al anului) căruia îi plac petrecerile.

Sfântul Vasile (1 ianuarie)

Masa de Sfântul Vasile, la care participă tinerii, este un obicei care încă se mai păstrează în diferite zone ale ţării. În cele patru colţuri ale mesei se aşează, sub faţa de masă diferite obiecte: un ban, o bucată de mămăligă, o oglindă, o bucată de cărbune. Fetele şi băieţii trebuie să aleagă unul dintre colţuri fără să ştie ce este dedesubt. Obiectul aflat sub faţa de masă va indica lucrul de care va avea parte tânărul în anul respectiv: Cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea bucate din belşug, cel care a nimerit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău şi cu inima neagră. Obiceiul perilor de porc are caracter de premoniţie: pe o vatră încinsă, doi tineri aşează două fire de păr de porc. Dupa ce se încălzesc, firele se răsucesc şi sfârâie; daca în momentul acesta ele se apropie, tinerii se vor căsători, dacă se îndepărtează, nu se va realiza căsătoria.

Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)

De ajun, oamenii ţin post, ca să le meargă bine în acest an. Ca urmare, nu se mănâncă lapte, brânzeturi, ouă sau carne. În schimb mesele includ coliva (grâu fiert cu miere şi nucă), plăcinte cu varză (vărzări), cu ceapă, borş etc. Unii oameni nu mănâncă nimic, ţinând post negru, pentru a fi sănătoşi şi pentru a nu avea necazuri. Fetele mari speră că în acest fel se vor mărita. De asemenea, soţii nu se ceartă între ei şi nu işi bat copiii, pentru că se crede că altfel se vor îmbolnăvi în cursul anului.
Sub faţa de masă se pun sare, mei, tărâţe şi fân. Nu se cerne făina, pentru a nu se înmulţi puricii. Preotul se duce din casă în casă cu apă sfinţită, iar oamenii nu uită să işi scoată hainele bune, pentru a fi stropite cu agheasmă şi ferite astfel de molii.
Se spune că în această noapte ouăle de corb se crapă din cauza gerului şi puii ies, încercând să zboare. Tot în această noapte se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplineşte dorinţele.În această zi nu se dau bani cu împrumut, se fac observaţii meteorologice, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece.

Botezul Domnului – Boboteaza – Iordănitul (6 ianuarie)

Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din Ajun. În Ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşă din vatră pe care o vor risipi primăvara pe câmp zicând: “Cum n-am mâncat eu în dimineaţa Ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele.” În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Oamenii trebuie să ia aghiasmă; işi stropesc gospodaria şi păstreaza tot timpul anului din ce a mai rămas pentru binele casei. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb işi deschid aripile, încercând să zboare. Dacă nu este ger puternic, anul va fi secetos şi sărac.

La Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor: în satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. În noaptea de Bobotează, tinerele fete işi visează ursitul. Ele işi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

Boboteaza mai este cunoscută şi sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat.

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Pe ziua de 7 ianuarie, creştinii sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, care încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Bobotează şi deschide primul sfert al anului: de la Sânt Ion la Sân Gheorghe. Tradiţia spune că în această zi „se botează gerul”, înmuindu-se frigul iernii de până atunci. De asemenea, dacă de Sfântul Nicolae (6 decembrie) a nins, în această zi zăpada începe să se topească, pentru a face loc următoarei. Această sărbătoare ocupă un loc important în calendarul tradiţional, deoarece înainte de creştinare romanii îl sărbătoreau pe 1 ianuare pe zeul Ianus; dar cum prima zi a anului a fost dedicată Sfântului Vasile cel Mare, amintirea lui Ianus a fost perpetuată prin cea a lui Sânt Ion. În această zi este bine a se da de pomană săracilor, fiind bine primită de Iisus Hristos.

Obiceiul, numit “Udatul Ionilor”, are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi şi astfel purificaţi.

Sân Petru de iarnă (16 ianuarie)

La 16 ianuarie este sărbătorit Sân Petru de iarnă, această zi fiind socotită drept mijlocul iernii şi prielnică pentru culesul plantelor de leac. Din punct de vedere biblic, este comemorat episodul povestit în Faptele Apostolilor în care Petru a fost descătuşat şi eliberat din închisoare de către un înger. Sân Petru este socotit de tradiţie drept patron al lupilor, de aceea oamenii nu umblă niciodată în această noapte prin pădure. Fratele lui Petru, Andrei, este prin opoziţie cel care prigoneşte lupii şi ocroteşte gospodăriile şi oamenii de aceştia. Cele două figuri biblice s-au suprapus peste o tradiţie mitologică mai veche, aceea în care gemenii Zalmoxis-Apollo şi Artemis au fost crescuţi de către păstorul Aisepos şi soţia sa Britolagis, supranumită „Lupoaica”. Britolagis a mai avut doi fii, Petru şi Andar, deveniţi după creştinare Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei. Deoarece ambii au fost fii ai „Lupoaicei” şi fraţi de lapte cu Zalmoxis-Apollo şi Artemis, tradiţia i-a asociat pe aceşti doi sfinţi cu lupii.

Atanasiile (16-17 ianuarie)

Această denumire a rezultat din combinarea numelui Sf. Antonie cel Mare cu cel al Sf. Atanasie, sfinţi numiţi de popor Anton şi Tanase de Ciuma. Sărbătoarea este ţinută pentru sănătate, în special pentru copii. Sunt zile rele, de ger, viforniţă, dureri de cap, ameţeli şi boli; de aceea la ţară se făceau în această perioadă descântece de deochi.

Circovii de iarnă (16-18 ianuarie)

Aceste zile coincid cu mijlocul unui anotimp de 6 luni, începând de la Sf. Dumitru (26 octombrie), până la Sf. Gheorghe (23 aprilie). Circovii sunt divinităţi periculoase, numite fulgerătoarele. Ele aduc trăsnete, fulgere, grindină, boli, foc şi lupi. Oamenii îi cinsteau, deşi erau consideraţi forţe diavoleşti, prin interdicţii de muncă pentru a li se câştiga bunăvoinţa. În zilele lor nu se lucrau lâna şi pieile de animal.

Filipii de iarnă (29-31 ianuarie)

Ca şi Circovii, Filipii sunt zeităţi în legătură cu care nu s-au păstrat foarte multe credinţe. Se ştie că şi ei, ca şi Sf. Petru, sunt patroni ai lupilor. Există Filipii de Iarnă şi Filipii de Toamnă. Perioada cuprinsă între aceste două sărbători este perioada de împerechere a lupilor. Filipii de iarnă sunt ţinuţi în special de femei, tânăra nevastă primind Filipii de la soacra sa. Sărbătoarea este ţinută în primul rând în casele de păstori sau de către ţăranii care au vite. Totuşi, sărbătoarea este bine să fie ţinută oricum, pentru că lupii provoacă pagube mari. Din acest punct de vedere lupul este mai temut decât ursul, pentru că omoară întotdeauna mai mult decât mănâncă. În aceste zile nu se coase, nu se spală pe cap şi nu se dă cu împrumut, pentru că altfel lupii vor mânca vitele.

Sfinţii Trei Mari Ierarhi (30 ianuarie)

Pe 30 ianuarie sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Mari Ierarhi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, patronii multor case. În această zi nu se lucrează, însă în majoritatea zonelor ţării se practică tăierea coarnelor la vite, tunderea părului din jurul coarnelor şi a vârfului cozii, pentru ca animalele să crească frumoase şi repede. În celelalte zone, acest obicei se practică în ziua de Sân Toader.

În această zi sunt interzise toate activităţile casnice. Această sărbatoare se ţinea mai ales la casele unde erau fete de măritat, pentru norocul lor.

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ianuarie

http://web13.net/traditii-romanesti-ianuarie/

http://ghidrevelion.com/ianuarie-realitate-obiceiuri-si-traditii/

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-obiceiuri-boboteaza-68744.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/ianuarie/comments

decembrie 28, 2010 Posted by luciansin | România, Tradiţii | Lasă un comentariu

Tradiţiile în Olanda

Zilele astea am citit un articol de pe un site olandez despre cea mai importantă tradiţie a olandezilor. După un chestionar dat la 10000 de oameni de directorul centrului olandez al culturii folk, pe primul loc a ieşit tradiţia de Sfântul Nicolae (Sinterklaas). Apoi au venit: împodobirea pomului de Crăciun, Ziua Reginei (30 aprilie), Anul Nou, Paştele. În articol scria că mersul la biserică e pe locul 29, dar se spunea că în 25 de ani nu va mai fi in primele 100 de obiceiuri. Sărbătoarea de la sfârşitul Ramadanului era pe locul 14, dat fiiind numărul mare de musulmani din Olanda. Directorul centrului mai spune ca n-ar strica dacă olandezii ar fi un pic mai mândri de tradiţiile lor şi că n-ar trebui să mai aibă acea “frică înnăscută de a cădea în naţionalism” şi că “poţi să fii mândru şi fără să te simţi superior celorlalţi”.

octombrie 16, 2010 Posted by luciansin | Olanda, Tradiţii | Lasă un comentariu

De ce îi admir pe ţigani

Pentru că zilele acestea în toată media e prezentă problema ţiganilor şi a expulzărilor din Franţa, mi-am adus aminte de un motiv pentru care de ceva vreme am ajuns să-i admir pe ţigani. Acesta este că ei (spre deosebire de români) şi-au PĂSTRAT portul lor popular. Uitaţi-vă la ţigănci şi o să le vedeţi cu siguranţă îmbrăcate în fuste lungi, încreţite şi înflorate, iar pe cap au batic. Bănuiesc că aşa s-au îmbrăcat de când lumea. Iar barbaţii sunt în costum, pe cap cu pălărie lată şi deseori purtând mustaţă. Problema nu e că le stă bine sau rău (cum ar gândi unii), ci că ei ţin mult la tradiţia lor şi şi-au păstrat “moda” secole de-a rândul. Asta denotă respect pentru tradiţie şi bătrâni în general. Şi mai arată ceva: ştiu să-şi păstreze identitatea etnică şi culturală spre deosebire de multe naţiuni din UE (inclusiv românii) care încet încet se pierd în neant în această epocă a globalizării. Din această cauză o să le fie cam greu autorităţilor din orice ţară să-i integreze pe ţigani în societate pentru că ei au o cultură şi un stil de viaţă aparte (mai mult sau mai puţin legal) la care nu vor să renunţe. Nu spun că ţiganii (ca orice alt popor) n-au şi defecte. Dar eu am vrut în acest articol să subliniez motivul pentru care îi admir.

septembrie 10, 2010 Posted by luciansin | Tradiţii | Lasă un comentariu

Slujbele din Săptămâna Mare îmi amintesc de bunica

Pentru că mai întotdeauna în Săptămâna Mare părinţii mei erau ocupaţi cu diferite treburi casnice, eu mergeam, copil fiind, la cele 2 mari Denii din Joia Mare si din Vinerea Mare, dus de mână de bunica care era mai liberă. De atunci nu-mi pot imagina sărbătoarea Paştilor fără să merg la Denia Celor 12 Evanghelii şi la Prohodul Domnului. Şi de fiecare dată când merg la aceste slujbe speciale îmi amintesc de bunica, mai ales acum când ea nu mai este. Şi asta pentru că ea mi-a transmis această frumoasă tradiţie. Mulţumesc frumos, bunica!

aprilie 4, 2010 Posted by luciansin | Bunica, Ortodoxie, Tradiţii | Lasă un comentariu

Colinde vechi auzite de la bunica

Pentru că e vremea colindelor mi-am adus aminte că, pe când bunica era încă sănătoasă (acum vreo 5 ani), tot în această vreme a Postului Crăciunului, mi-a dictat pentru că am rugat-o, câteva colinde de aici din Ardeal pe care le cânta când era mică. Şi căutând anul acesta acel caiet pe care am scris colindele, l-am găsit. Le-am denumit colinde vechi pentru că nu le-am mai auzit decât la bunica. Acestea sunt:

Colindă veche 1

Sus în poarta Raiului