Luciansin's Blog

Lumea din jurul meu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Ianuarie

Credinţe legate de Anul Nou

– cine nu are bani sau cine îi dă cu împrumut, va fi sărac tot anul următor;

– se spune că în dimineaţa de Anul Nou nu e bine să intre o femeie în casă, ci doar bărbaţi;

– e bine ca de Anul Nou să bei vin roşu, pentru a-ţi înnoi sângele;

– dacă afară este foarte frig şi zăpada este strălucitoare, anul ce vine va aduce multe cununii;

– în această zi, la mese se pune doar carne de porc (pentru că porcul râmă înainte, ceea ce face ca totul să meargă bine). Nu se mănâncă carne de găină, pentru că aceasta dă pământul înapoi atunci când scurmă;

– dacă în ziua de Anul Nou vremea e frumoasă, vara ce vine va fi blândă;

Sorcova

Sorcova este o ramură verde de măr sau păr, care se împodobeşte cu hârtii colorate, flori şi beteală. Cu această ramură, în dimineaţa zilei de Anul Nou copiii umblă pe la casele oamenilor şi le urează “La multi ani!”. Iniţial, mamele se duceau în dimineaţa de Sf. Andrei şi rupeau mai multe rămurele din fiecare copac, în special din măr, păr şi trandafir. Legau apoi câte trei rămurele diferite şi le dădeau fiecărui membru al familiei. Pentru a înmuguri, acestea se puneau într-un vas cu apă, care se schimbă în fiecare dimineaţă. În acest fel, de Anul Nou rămurelele înverzeau sau chiar înfloreau. Membrul familiei căruia îi aparţineau rămurelele înflorite urma să fie norocos în anul viitor. Acestea erau florile care se puneau la sorcovă. Cu timpul, a început să se folosească doar o nuieluţă de măr sau păr împodobită. Cu sorcova se umblă până înspre amiază. Fiecare membru al familiei este atins cu aceasta şi i se spun urări. Ca răsplată, se primeau înainte faguri de miere; acum se dau mai mult bani.

Jocurile cu măşti

În aceste jocuri, obiectul cel mai important este capul de animal cu cioc clămpănitor, făcut din lemn şi purtat de un flăcău, însoţit de personaje mascate. Măştile sunt din lemn sau din piele de oaie, capră şi iepure. Feciorul care poartă capul de animal stă ascuns sub un covor sau o faţă de masă şi acţionează obiectul printr-o sfoară. El se sprijină într-un băţ pe care este aşezat capul cu două coarne împodobite cu clopoţei, beteala şi panglici. Se dansa pe cântec de fluier sau cimpoi. După trecerea Anului Nou, animalul reprezentat era împuscat şi înmormântat simbolic. Jocul se numeşte turcă, bourită sau cerb. În Muntenia, se numeşte brezaia şi animalul reprezentat este o capră, o vulpe, o barză sau un cocor. În Moldova, capra, camila sau cerbuţul au coarne mai mici şi mai puţin împodobite şi sunt însoţite de alte măşti de animale (lup, vulpe, urs, cal, cocoş, păun, cocor etc.) şi de personaje travestite, fiind acompaniate de fluier sau vioară.

Vasilca

Ţiganii obişnuiau să numească ,”Vasilca” urşii domesticiţi pe care îi jucau prin sate, dar acelaşi nume era dat şi porcilor. De acolo provine denumirea obiceiului: Vasilica era o căpăţână de porc, împodobită în diverse feluri. Pentru aceasta, se foloseau flori, panglici sau verdeţuri. În ajunul sau dimineaţa Anului Nou, ţiganii se duceau la colindat cu Vasilca. În vechime, când ţiganii erau încă sclavi, cereau de la domni capul porcului tăiat de Crăciun. Acesta era împodobit, iar în ajun sau chiar de Anul Nou era purtat pe la casele oamenilor, care le dădeau bani. Astăzi, capul porcului se împodobeşte cu cercei, mărgele, bani, flori artificiale, beteală, basmale de mătase şi o oglindă. Ţiganii le urează oamenilor ca porcul cel gras să le aducă un An nou  îmbelsugat. În schimb, stăpânul casei le oferă colaci, vin, carne de porc sau bani.
În tradiţia populară, Sf. Vasile apare ca un tânăr (este primul sfânt al anului) căruia îi plac petrecerile.

Sfântul Vasile (1 ianuarie)

Masa de Sfântul Vasile, la care participă tinerii, este un obicei care încă se mai păstrează în diferite zone ale ţării. În cele patru colţuri ale mesei se aşează, sub faţa de masă diferite obiecte: un ban, o bucată de mămăligă, o oglindă, o bucată de cărbune. Fetele şi băieţii trebuie să aleagă unul dintre colţuri fără să ştie ce este dedesubt. Obiectul aflat sub faţa de masă va indica lucrul de care va avea parte tânărul în anul respectiv: Cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea bucate din belşug, cel care a nimerit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău şi cu inima neagră. Obiceiul perilor de porc are caracter de premoniţie: pe o vatră încinsă, doi tineri aşează două fire de păr de porc. Dupa ce se încălzesc, firele se răsucesc şi sfârâie; daca în momentul acesta ele se apropie, tinerii se vor căsători, dacă se îndepărtează, nu se va realiza căsătoria.

Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)

De ajun, oamenii ţin post, ca să le meargă bine în acest an. Ca urmare, nu se mănâncă lapte, brânzeturi, ouă sau carne. În schimb mesele includ coliva (grâu fiert cu miere şi nucă), plăcinte cu varză (vărzări), cu ceapă, borş etc. Unii oameni nu mănâncă nimic, ţinând post negru, pentru a fi sănătoşi şi pentru a nu avea necazuri. Fetele mari speră că în acest fel se vor mărita. De asemenea, soţii nu se ceartă între ei şi nu işi bat copiii, pentru că se crede că altfel se vor îmbolnăvi în cursul anului.
Sub faţa de masă se pun sare, mei, tărâţe şi fân. Nu se cerne făina, pentru a nu se înmulţi puricii. Preotul se duce din casă în casă cu apă sfinţită, iar oamenii nu uită să işi scoată hainele bune, pentru a fi stropite cu agheasmă şi ferite astfel de molii.
Se spune că în această noapte ouăle de corb se crapă din cauza gerului şi puii ies, încercând să zboare. Tot în această noapte se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplineşte dorinţele.În această zi nu se dau bani cu împrumut, se fac observaţii meteorologice, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece.

Botezul Domnului – Boboteaza – Iordănitul (6 ianuarie)

Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din Ajun. În Ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşă din vatră pe care o vor risipi primăvara pe câmp zicând: “Cum n-am mâncat eu în dimineaţa Ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele.” În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Oamenii trebuie să ia aghiasmă; işi stropesc gospodaria şi păstreaza tot timpul anului din ce a mai rămas pentru binele casei. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb işi deschid aripile, încercând să zboare. Dacă nu este ger puternic, anul va fi secetos şi sărac.

La Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor: în satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. În noaptea de Bobotează, tinerele fete işi visează ursitul. Ele işi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

Boboteaza mai este cunoscută şi sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat.

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Pe ziua de  7 ianuarie, creştinii sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, care încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Bobotează şi deschide primul sfert al anului: de la Sânt Ion la Sân Gheorghe. Tradiţia spune că în această zi „se botează gerul”, înmuindu-se frigul iernii de până atunci. De asemenea, dacă de Sfântul Nicolae (6 decembrie) a nins, în această zi zăpada începe să se topească, pentru a face loc următoarei. Această sărbătoare ocupă un loc important în calendarul tradiţional, deoarece înainte de creştinare romanii îl sărbătoreau pe 1 ianuare pe zeul Ianus; dar cum prima zi a anului a fost dedicată Sfântului Vasile cel Mare, amintirea lui Ianus a fost perpetuată prin cea a lui Sânt Ion. În această zi este bine a se da de pomană săracilor, fiind bine primită de Iisus Hristos.

Obiceiul, numit “Udatul Ionilor”, are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi şi astfel purificaţi.

Sân Petru de iarnă (16 ianuarie)

La 16 ianuarie este sărbătorit Sân Petru de iarnă, această zi fiind socotită drept mijlocul iernii şi prielnică pentru culesul plantelor de leac. Din punct de vedere biblic, este comemorat episodul povestit în Faptele Apostolilor în care Petru a fost descătuşat şi eliberat din închisoare de către un înger. Sân Petru este socotit de tradiţie drept patron al lupilor, de aceea oamenii nu umblă niciodată în această noapte prin pădure. Fratele lui Petru, Andrei, este prin opoziţie cel care prigoneşte lupii şi ocroteşte gospodăriile şi oamenii de aceştia. Cele două figuri biblice s-au suprapus peste o tradiţie mitologică mai veche, aceea în care gemenii Zalmoxis-Apollo şi Artemis au fost crescuţi de către păstorul Aisepos şi soţia sa Britolagis, supranumită „Lupoaica”. Britolagis a mai avut doi fii, Petru şi Andar, deveniţi după creştinare Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei. Deoarece ambii au fost fii ai „Lupoaicei” şi fraţi de lapte cu Zalmoxis-Apollo şi Artemis, tradiţia i-a asociat pe aceşti doi sfinţi cu lupii.

Atanasiile (16-17 ianuarie)

Această denumire a rezultat din combinarea numelui Sf. Antonie cel Mare cu cel al Sf. Atanasie, sfinţi numiţi de popor Anton şi Tanase de Ciuma. Sărbătoarea este ţinută pentru sănătate, în special pentru copii. Sunt zile rele, de ger, viforniţă, dureri de cap, ameţeli şi boli; de aceea la ţară se făceau în această perioadă descântece de deochi.

Circovii de iarnă (16-18 ianuarie)

Aceste zile coincid cu mijlocul unui anotimp de 6 luni, începând de la Sf. Dumitru (26 octombrie), până la Sf. Gheorghe (23 aprilie). Circovii sunt divinităţi periculoase, numite fulgerătoarele. Ele aduc trăsnete, fulgere, grindină, boli, foc şi lupi. Oamenii îi cinsteau, deşi erau consideraţi forţe diavoleşti, prin interdicţii de muncă pentru a li se câştiga bunăvoinţa. În zilele lor nu se lucrau lâna şi pieile de animal.

Filipii de iarnă (29-31 ianuarie)

Ca şi Circovii, Filipii sunt zeităţi în legătură cu care nu s-au păstrat foarte multe credinţe. Se ştie că şi ei, ca şi Sf. Petru, sunt patroni ai lupilor. Există Filipii de Iarnă şi Filipii de Toamnă. Perioada cuprinsă între aceste două sărbători este perioada de împerechere a lupilor. Filipii de iarnă sunt ţinuţi în special de femei, tânăra nevastă primind Filipii de la soacra sa. Sărbătoarea este ţinută în primul rând în casele de păstori sau de către ţăranii care au vite. Totuşi, sărbătoarea este bine să fie ţinută oricum, pentru că lupii provoacă pagube mari. Din acest punct de vedere lupul este mai temut decât ursul, pentru că omoară întotdeauna mai mult decât mănâncă. În aceste zile nu se coase, nu se spală pe cap şi nu se dă cu împrumut, pentru că altfel lupii vor mânca vitele.

Sfinţii Trei Mari Ierarhi (30 ianuarie)

Pe 30 ianuarie sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Mari Ierarhi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, patronii multor case. În această zi nu se lucrează, însă în majoritatea zonelor ţării se practică tăierea coarnelor la vite, tunderea părului din jurul coarnelor şi a vârfului cozii, pentru ca animalele să crească frumoase şi repede. În celelalte zone, acest obicei se practică în ziua de Sân Toader.

În această zi sunt interzise toate activităţile casnice. Această sărbatoare se ţinea mai ales la casele unde erau fete de măritat, pentru norocul lor.

 

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ianuarie

http://web13.net/traditii-romanesti-ianuarie/

http://ghidrevelion.com/ianuarie-realitate-obiceiuri-si-traditii/

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-obiceiuri-boboteaza-68744.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/ianuarie/comments

Anunțuri

Decembrie 28, 2010 Posted by | România, Tradiţii | Lasă un comentariu

Nu datorită mie, ci datorită ei…

Nu datorită mie, ci datorită bunicii mele va dăinui peste ani acest dicţionar de regionalisme. Nu datorită personalităţii mele, ci datorită personalităţii ei, acest dicţionar va trezi interes printre diferite persoane ce sunt sau nu sunt din Ardeal. Nu datorită facultăţii mele, ci datorită celor 4 clase ale bunicii, mulţi ardeleni vor zâmbi când vor citi dicţionarul şi vor găsi în el cuvinte pe care şi ei or bunicii lor le folosesc. Nu datorită exemplului meu, ci datorită exemplului ei şi a altor oameni din generaţia bunicii, aceste cuvinte vor dăinui peste timp. Nu datorită stilului nostru de viaţă, ci datorită stilului lor de viaţă, acest grai nu va pieri. Nu datorită credinţei noastre, ci datorită credinţei lor, viaţa lor va rămâne un exemplu de urmat pentru noi cei de azi. Adevăratul autor al dicţionarului e bunica, iar eu doar am „copiat” unele cuvinte de la ea ca să poată fi transmise mai departe.

Decembrie 25, 2010 Posted by | Bunica, Regionalisme | Lasă un comentariu

„Pune-ţi pofta-n cui!”, o deviză de viaţă de-a bunicii

De când o ştiu eu pe bunica, ea s-a ghidat în viaţă după această deviză:”Pune-ţi pofta în cui!”. Şi de fiecare dată când făcea acest lucru, o făcea fie pentru copii, fie pentru nepoţi sau pentru că pur şi simplu nu avea destui bani. Pe vremea aceea, deşi şi atunci erau mâncăruri şi haine scumpe, oamenii simpli se ghidau mai mult după deviza “Pune-ţi pofta în cui!” şi nu işi satisfaceau toate poftele aşa des ca în ziua de azi. Oamenii erau mai echilibraţi şi mai maturi oarecum, ei ştiind că fericirea nu stă în satisfacerea poftelor sau dorinţelor. Nu gândeau ca şi copiii care mănâncă atâta ciocolată cât li se dă, ei nefiind în stare să se oprească din mâncat din proprie iniţiativă. La fel era şi bunica care deşi avea câţiva bani din pensia lunară nu-şi cumpăra nimic pentru ea, ci ne dădea nouă nepoţilor ori punea deoparte pentru mormântare. Nu zic că şi noi ar trebui să trăim într-un “post” continuu, dar măcar din când în când ar trebui să ne amintim de deviza ”Pune-ţi pofta-n cui!”.

Decembrie 18, 2010 Posted by | Bunica, Sfaturi de viaţă | Lasă un comentariu

Reţeta de slăbit a bunicii

Avea bunica o reţetă de slăbit foarte uşoară şi la îndemâna oricui. O tot spunea unei mătuşi care era mai plinuţă şi foarte pofticioasă de felul ei şi care nu ştia ce să facă pentru a slăbi. Astfel reţeta sună în felul următor: “Mănâncă doar ce nu-ţi place.” Şi oarecum avea dreptate pentru că dacă cineva mănâncă doar ceea ce îi displace nu prea are cum să se mai îngraşe deoarece plăcerile gastronomice nu-i mai sunt satisfăcute. Este un fel de post, pentru că mâncând ceva ce nu-ţi place, te supui unei privaţiuni voluntare. Cei care aveţi probleme cu greutatea, eu vă sfătuiesc să urmaţi această reţetă foarte simplă de slăbit şi veţi vedea că o să aveţi rezultate.

Decembrie 12, 2010 Posted by | Bunica, Stil de viaţă sănătos | Lasă un comentariu

Etimologia numelui meu

Sin Lucian Cătălin = “Fiul luminii pure”

 

Sin – din slavă

Lucian – din latină

Cătălin – din greacă

 

Sin – de la synŭ = particulă care precedă prenumele tatălui şi intră în componenţa numelui de familie al copiilor (fiu, fiul lui…).

Lucian – de la lucere – Sub forma Lucius, acest nume era atribuit de către romani copiilor născuţi ziua şi era foarte popular în epoca Imperiului. Provenind de la verbul lucere, a lumina, numele îşi are origini înca mai vechi, lussein însemnand la vechii greci a vedea. În oricare dintre variante, atât Lucian, cât şi Lucia sunt asociate cu noţiunea de lumină.

Cătălinde la katharos = pur.

Cu alte cuvinte întreg numele meu vine din 3 limbi diferite dintre care 2 sunt ale unor civilizaţii superioare la vremea lor în Europa, grecii şi romanii. Din această cauză sunt foarte mândru că port 2 nume ce provin din limbile lui Homer si a lui Virgiliu care aparţin popoarelor ce au făcut din Europa motorul dezvoltării întregii lumi în antichitate.

 

Decembrie 9, 2010 Posted by | Uncategorized | Lasă un comentariu

Dacă rămânem uniţi vom învinge, dragi români!

Începând cu Evul Mediu, România s-a aflat la confluenţa a trei mari puteri: Ungaria, Rusia şi Imperiul Otoman. Oricât de mult ar fi încercat aceste trei mari puteri să-şi împartă între ele această oază de origine latină, nu au reuşit. Ungaria a ocupat Ardealul odată cu venirea lui Ştefan din pusta mongolă, Ţara Românească a fost sub dominaţie otomană ani de-a rândul, iar Moldova a fost vasală polonezilor şi apoi ruşilor. Cu toate astea românii nu s-au pierdut printre popoarele care i-au stăpânit atâtea zeci de ani, ci şi-au păstrat limba, portul şi tradiţia peste timp. Întotdeauna m-am întrebat ce i-a făcut pe români să nu se piardă în neant şi cred că răspunsul e credinţa şi dragostea de neam şi limbă. Românii au fost un popor care a suferit ani de-a rândul pentru că ştia că “dincolo de noapte e zi”, că o să vină şi vremuri mai bune. Prin 1600 a venit şi prima unire a principatelor române sub Mihai Viteazul şi chiar dacă a durat doar un an, acest lucru a dat mare speranţă românilor că într-o bună zi vor fi din nou o singură simţire. Şi poporul român a aşteptat şi a aşteptat … zeci…, apoi sute de ani (peste 3 sute de ani)… şi… într-un final… a venit şi marea unire din 1918 când ţara a fost numită “România dodoloaţă”.

Bineînţeles că în fiecare principat în parte au rămas unele reminiscenţe ale ocupaţiei străine, dar acum avem un singur neam şi o singură ţară. Astfel Ardealul fiind mai la vest şi având în trecut legături directe cu Imperiul Astro-Ungar pare a fi o civilizaţie mai avansată, mai occidentală. Moldova fiind mai la est şi datorită influenţelor slave şi bizantine, acolo oamenii sunt mai credincioşi şi din această cauză au construit atâtea mănăstiri unicate în lume, iar de ceva vreme încoace Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române provine din această parte a ţării. Iar Ţara Românească fiind mai la sud are influenţe balcanice şi fanariote şi acolo avem capitala ţării şi toţi cei care ne conduc, buni sau răi aşa cum sunt. Fiecare regiune are calităţile sale şi defectele sale.

Fiecare din cele 3 regiuni are dialectul ei: ardelan, moldovean, oltean. Însă asta nu înseamnă că nu vorbim aceeaşi limba.

Fiecare regiune are şi folclorul său specific. Asfel Ardealul l-a dat pe Nicolae Furdui-Iancu şi Veta Biriş, Moldova pe Sofia Vicoveanca şi Mioara Velicu, iar Oltenia pe Tudor Gheorghe şi Maria Dragomiroiu. Toţi sunt la fel de valoroşi.

Fiecare dintre noi are trăsăturile lui de caracter. Asfel de ardelean se spune că e lent, de moldovean că e iute, iar de oltean că e descurcăreţ. Asta nu înseamnă că nu pot trăi împreună, deoarece mai presus de aceste diferenţe există lucruri care-i unesc pe vecie: credinţa, limba, ospitalitatea, toleranţa faţă de alte naţionalităţi, răbdarea, inventivitatea, hărnicia, bunul simţ, modestia.

Merită să fim uniţi acum şi în viitor pentru că “unde-i unul nu-i putere, la nevoi şi la durere”, dar “unde-s doi puterea creşte” şi foarte important “duşmanul nu sporeşte”. Ţara aceasta de-a lungul veacurilor a avut mulţi duşmani şi încă mai are, dar rămânând uniţi vom învinge orice greutate care se va abate asupra ei şi a noastră implicit.

Fiţi mândri că sunteţi români, că aparţineţi unui neam care a supavieţuit atâtor încercări! Fiţi mândri că azi nu vorbiţi nici ungureşte, nici ruseşte, nici turceşte, ci puteţi vorbi în voie limba străbunilor noştri! Fiţi mândri că aveţi un drapel pe care strămoşii l-au pătat cu sângele lor pentru ca noi să trăim azi într-o ţară liberă! Fiţi mândri că aţi fost creştinaţi încă din primele secole creştine de Sfântul Apostol Andrei Cel întâi chemat, iar străbunii noştri n-au renunţat la această credinţă! Fiţi mândri că vă trageţi din poporul dac şi poporul roman! Fiţi mândri că poporul acesta e o barcă latină într-o mare străină care dacă nu s-a scufundat până acum, după atâtea furtuni, n-o să se scufunde nici de acum încolo, oricâte crize economice şi mondiale ar veni peste el! Românii au trecut prin greutăţi mult mai mari de-a lungul veacurilor din care au ieşit învingători şi vom rămâne mereu învingători atâta timp cât vom rămâne UNIŢI!

Cum zice şi cântecul: “Doamne ocroteşte-i pe români!” Nu pe ardeleni, nu pe moldoveni, nu pe olteni, ci pe ROMÂNI. Dezbinaţi nu suntem nimic, dar uniţi suntem o forţă de temut!

 

Decembrie 1, 2010 Posted by | România | Lasă un comentariu