Luciansin's Blog

Lumea din jurul meu

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Martie

Mărţişorul (1 martie)

După calendarul vechi, 1 martie era considerat începutul unui Nou An; sărbătorirea venirii primăverii la 1 martie are origini romane; în acel timp se sărbătorea zeul Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii. Mărţişorul era format dintr-un fir roşu şi unul alb, de care se atârnau monede de aur sau argint. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică întelepciunii bărbatului. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei până la sfărşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.

 

Legenda Babei Dochia

1 martie, prima zi a primăverii, aduce nu numai sărbătoarea Mărţişorului, dar şi una dintre cele mai importante mituri ale tradiţiei româneşti: zilele Dochiei sau Babele. În jurul acestui personaj mitologic s-au născut mai multe poveşti, fiecare întruchipând-o pe Baba Dochia în mai multe ipostaze. Despre una dintre variante se afirmă chiar că ar sta la baza etnogenezei poporului român. Este vorba despre mitul „Traian şi Dochia”. Se spune că Dochia, fata lui Decebal îi cade draga lui Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită de trupele lui Traian, ea se ascunde în munţi împreună cu oile ei, unde se transforma într-o bătrână cu oi cu ajutorul Maicii Domnului (sau de Zamolxis în unele surse).

O altă legendă despre Baba Dochia este legată de o păstoriţă cu vreo 20 de oi transformată în stană de piatră pentru că a sfidat intemperiile declanşate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci. Această variantă ne aminteşte de destinul zeiţei Niobe, zeiţa tracă, care se mândreşte cu cei 7 fii şi cele 7 fiice ale sale faţă de zeiţa Hera. Drept pedeapsă Hera îi omoară copiii, iar aceasta, de durere, se transformă în stană de piatră.

Alţii povestesc despre Baba Dochia ca o femeie bătrână, rea şi cicălitoare care vrea să scape de nora ei punând-o la tot felul de încercări imposibil de realizat. Într-o zi o trimite la râu să spele lâna cea albă până s-o înnegri. Nereuşind să îndeplinească porunca soacrei, fata începe să plângă şi se trezeşte cu doi bărbaţi lângă ea, Dumnezeu şi Sf. Petru care, auzindu-i povestea, îi înnegresc lâna. Soacra văzând ca nora vine cu lâna neagră o trimite înapoi să facă lâna la loc albă. Pe când se chinuia fata să albească lâna apar iar cei doi bătrâni care în loc sa îi facă lâna albă o trimit să culeagă flori şi fragi pe care să i le dăruiască soacrei. Văzând florile şi fragii, baba uită de lâna şi îşi lua oile şi pe fiul său, Dragobete, să plece la munte fiind convinsă că a venit primăvara. Se îmbracă cu 9 cojoace (zilele Dochiei) de care se leapădă treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile, în urma unui înghet Baba Dochia se transformă în stană de piatră împreună cu oile ei.

 

Legenda Babelor şi semnificaţia lor

În tradiţia românească între 1 şi 9 martie se spune că Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreuna cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele când vremea este schimbătoare datorită caracterului capricios al Babei Dochia. Semnificaţia poveştii babei Dochia, prezentată sub forma conflictului dintre nora şi soacra, se refera de fapt la confruntarea dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară, dintre frig şi caldură, dintre sterilitate şi fecunditate. Printre obiceiurile populare din luna Martie s-a păstrat tradiţia ca fiecare să-şi aleagă o Babă între 1-9 martie. Legenda Babelor spune că şi în funcţie de starea vremii se prezice caracterul şi norocul persoanei respective în acel an. Folclorul românesc prin aceste legende şi mituri devine o importantă sursă de inspiraţie pentru multi prozatori şi poeţi. Veridicitatea legendei Babei Dochia este oferită de rocile din munţii Ceahlău, o mărturie incontestabilă a acestui mit românesc.

 

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

În tradiţia populară, “macenicii” sunt de fapt “Moşii”, simbolizând spiritele strămoşilor. În calendarul ortodox, aceştia corespund celor 40 de sfinţi din Cetatea Sevastiei, care au fost arşi de vii.

Se spune că în această zi, Moşii bat pământul cu maiurile (mari ciocane de lemn), pentru a scoate căldura şi iarba din pământ şi pentru a alunga frigul. Obiceiul baterii pământului cu maiurile (având ca scop şi aducerea sănătăţii şi norocului pentru oameni) este practicat şi de copii, care, în Oltenia şi Muntenia, în timp ce lovesc cu beţele, strigă “Intră frig şi ieşi căldură / Să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură!”.
În fiecare an, pe 9 martie, femeile fac macenici din aluat (numiţi şi “sfinţişori”, “brădoşi” sau “brânduşi”, “brânduşei”), modelaţi în formă de om (forma cifrei opt) sau în formă de albină sau porumbel. Aceştia se ung cu miere şi se acoperă cu nucă pisată. În unele zone, macenicii se pun într-o zeamă dulce de miere, zahăr şi nuci pisate. O parte din macenici sunt duşi la biserică şi daţi de pomană oamenilor sărmani.

O legendă spune că într-un an, în ziua de “Macenici”, un om semăna mazăre. Văzându-l, cei 40 de Sfinţi s-au supărat pentru că acesta lucra în ziua lor şi s-au plâns lui Dumnezeu. Domnului însă i s-a făcut mila de om şi le-a spus Sfinţilor să-l ierte, ba chiar să-i crească recolta. Mucenicii au înmulţit recolta omului de 40 de ori. Văzând aceasta, omul a continuat să semene mazăre şi în aceeaşi zi a anului următor. Sfinţii s-au plâns din nou lui Dumnezeu, care nu l-a mai iertat şi le-a spus sa îi dea fiecare câte o săptămână de boală. Căzând la pat 40 de săptămâni, omul nu a putut nici măcar să îşi culeagă mazărea, semănată cu lăcomie.

Pe lângă macenici, se face şi o turtă în formă de om (dar fara ochi), numită “uitata”. Aceasta se face pentru morţii care nu au fost pomeniţi în timpul anului şi se dă copiilor să o mănânce cu miere.

În judeţele Gorj şi Mehedinţi, în turta din făina de grâu se introduce o monedă de argint sau de aur. După coacerea turtei, bucăţi egale din aceasta se împart tuturor membrilor familiei, iar cel care găseşte moneda este cel mai norocos.

În ziua de Macenici, tradiţia spune că omul trebuie să bea 40 de pahare cu vin (număr egal cu cel al Sfinţilor din Cetatea Sevastiei). Cine nu poate să facă acest lucru, trebuie măcar să guste vinul, sau să fie stropit cu acesta, căci vinul înseamnă sânge şi putere de muncă peste an.

Tot acum se dă foc gunoiului strâns în curte, iar tinerii sar peste foc, pentru a fi sănătoţi în timpul anului. În Banat, se bate cu ciomege în aceste focuri aprinse prin curţi. Aceste obiceiuri reprezintă de fapt o incinerare a iernii, fiind asociate cu venirea primăverii. Focurile apără oamenii şi animalele de spiritele malefice (şi gospodaria se afumă ritualic, cu o cârpă arsă, pentru a fi ferită de şerpi; în acelasi scop, femeile împrăştie cenuşa în jurul casei).

9 martie (Anul Nou Agrar în calendarul popular) este o zi propice pentru începerea aratului de primăvară. Se spune că pământul luat din prima brazdă este bun pentru farmece, fiind foarte dorit de vrăjitoare.

Se spune că în ziua de Macenici încep să sosească berzele, iar cum va fi vremea în aceasta zi, aşa va fi toată primăvara.

 

Intrarea în zilele moşilor (10 martie)

Ca şi babele, moşii sunt nouă la număr. Ei sunt buni: bat cu botele, cu maiul sau cu ciocanele pe pământ, să intre gerul şi să iasă căldura.

 

Alexie, omul lui Dumnezeu – ziua şarpelui (17 martie)

Alexie este stăpânul vietăţilor care în timpul iernii stau sub pământ, în scorburi, sub pietre sau în apă. Conform tradiţiei, în această zi se deschide pământul (se va închide peste 6 luni, de Ziua Crucii : 14 septembrie) şi încep să iasă gângăniile. Cele două momente în care se deschide şi se închide pământul marcau în calendarul popular cele două anotimpuri principale : vara şi iarna.

Legenda spune că, în timp ce Dumnezeu curăţa pământul de gângănii, s-a întalnit cu Alexie, care mergea spre mare. Domnul i-a încredinţat cufărul în care pusese vietăţile, rugându-l să-l arunce în apă. Ajuns la destinaţie, Alexie nu a putut rezista însă curiozităţii şi a deschis cufărul, astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe pământ. Alexie a încercat să le adune. Ca să îi fie mai uşor, dar totodată ca să-l pedepsească, Dumnezeu l-a transformat într-un cocostârc.

Ziua lui Alexie se mai numeşte, în diferite regiuni şi “ziua şarpelui”, “ziua peştelui” sau “retezatul stupilor”, pentru că reptilele încep să-şi facă apariţia, în căutarea soarelui, peştii încep să se zbată în ape, iar albinele ies din stupi.

Dacă lighioanele încep să iasă din adăpost înainte de ziua lui Alexie, se spune că va veni din nou frigul; dacă ies după această zi, timpul va deveni din ce în ce mai cald.

În Câmpia Română, începând cu această zi oile nu mai sunt hrănite cu fân, fiind scoase la păscut. De aceea, sărbătoarea poartă şi numele de “Lăsatul”.

Pe 17 martie oamenii curăţă pomii fructiferi, curăţă ogrăzile şi dau foc gunoaielor, iar pescarii mănâncă dimineaţa un peşte viu, pentru a avea noroc.

În această zi, oamenii nu trebuie să spună pe nume şarpelui : acesta este numit “cel care se târăşte”, “cureaua”, “domnul”, “Vasile”. Cel care încalcă această regulă, trebuie să rostească un descântec: “Idiţă, idiţă, / Ţine-te de pieliţă. / Pieliţa de carne, / Carnea de os, / Osul dă veninul jos. / Descântecul să fie de folos”.

Este ziua în care încep să orăcăie broaştele. Nici lor nu li se spune pe nume, fiind numite “iepe”.

Un obicei spune că nu trebuie luat în mână nici un obiect ascuţit, întrucât omul va vedea numai şerpi în timpul anului.

 

Buna Vestire – Blagoveştenia – ziua cucului (25 martie)

Buna Vestire este sărbătoarea veştii celei bune pe care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a adus-o Fecioarei Maria.

Este o zi în care nu se munceşte, acesta fiind un păcat foarte mare. Tradiţia spune că, dacă faci mămăligă şi o arunci în apă, peştii vor muri, iar dacă aceasta este pusă pe pomi, ei nu vor mai rodi.

Apa adunată din neaua strânsă în această zi are funcţii magice, femeile folosind-o în timpul anului pentru a se feri de diferite boli.

Pe 25 martie oamenii bat clopotele şi fac mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele.

Pomii fructiferi sunt ameninţaţi cu securea, pentru a-i determina să rodească.      În acelaşi scop, în Banat se toarnă puţină ţuică la rădăcina pomilor.

Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi de Paşte.

Se zice că acum începe să cânte cucul, chiar înaintea sosirii rândunelelor. Legenda spune că, pe vremuri, cucul avea pene de aur, iar nevasta sa se numea Sava. Sava a iubit însa privighetoarea, iar cucul, supărându-se, i-a spus ca va fi plecat în lume, de la Blagoveştenie până în ziua de Sânziene. De aceea, timp de o lună, Sava îl tot căuta, strigând “cucu, cucu”. În concluzie, pasărea care se aude cântand începând cu 25 martie nu este cucul, ci nevasta acestuia.

Sărbătoarea avea în Apuseni şi o altă semnificaţie pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere de câte ori cânta pentru a şti câţi ani mai are de trăit.

O altă legendă spune că existau odată doi fraţi gemeni, care s-au pierdut unul de altul. Unul din fraţi îl căuta mereu pe celălalt, numit “Cucu”. Se zice că după şapte ani cucul se transformă în uliu.

În unele regiuni, vânătorii iau anafura de la biserică şi o pun într-o gaură făcută în pom, pe care o astupă. Ţintesc apoi gaura. Dacă glonţul nimereşte anafura, va curge sânge, iar vânătorul respectiv va fi un ţintaş bun în timpul anului.

 

Sfântul Teodor (Sântoader)

Sărbătoare cu daăa mobilă, care este celebrată în prima sâmbătă a Postului Paştelui. Era prilejul pentru tinerii necăsătoriţi să aibă întreceri călare. În credinţa populară, Sfântul Toader are puterea de a se transforma în cal. În această zi erau interzise muncile feminine; pentru respectarea acestei sărbători, Sântoader le oferea acestora unul dintre apanajele frumuseţii: păr bogat şi lung. Pentru a obţine acest lucru, fetele se spală pe cap cu apa în care au pus fân din ieslea cailor.

 

http://web13.net/traditii-romanesti-martie/

http://www.travelworld.ro/romanesc/traditii_obiceiuri/traditii_obiceiuri.php

http://www.info-ghid.com/traditii-romanesti-in-luna-martie-a-legenda-babelor-sau-a-zilelor-dochiei-s.html

http://vremea.meteoromania.ro/node/668528

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/martie

 

Februarie 26, 2011 - Posted by | România, Tradiţii

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: