Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Februarie

Sfântul Trifon (1 februarie)

Se spune că Maica Domnului dupa 40 de zile, a plecat cu Fiul Sfânt să-l ducă la biserică şi pe drum s-a întâlnit cu un om pe nume Trifon. Acesta s-a grăbit să ajungă înaintea Maicii Precista şi i-a călcat pe rochie şi i-a sfâşiat-o. Atunci Maica a spus: Du-te înainte, nebunule, du-te! De atunci i se spune Trif nebunul. Sfântul Trifon stăpâneşte omizile şi în general insectele. În ziua de 1 februarie se cheamă preotul să facă aghiasmă, apoi se stropesc pomii din livezi, viile, holdele să fie ocrotite de insecte(omizi, lăcuste, viermi, gândaci) tot anul.

În Oltenia se mai practică obiceiul de a tăia corzile de viţă în această zi şi de a aprinde focuri la marginea viei sau afumarea ei pentru a o feri de insectele dăunătoare. Se dau mese bogate, stropite cu mult vin, iar primele picături sunt vărsate pe pământ şi închinate sfântului.

În această zi nu se lucrează, pentru ca via să nu fie afectată de grindină şi pentru ca lupii să nu mănânce vitele. Oamenii sărbătoresc ziua lui Trif şi de frică să nu înnebunească, să nu devină săraci sau pur şi simplu pentru a-i comemora patimile.
Se spune că Trif i-a păzit pe Maria şi pe Iisus de câinii Sfântului Petru, care, fiind ocupat cu păşunatul vitelor, nu era atent la aceştia. Ca rasplată, Sfânta Fecioară l-a făcut pe Trif stăpân peste omizi, gândaci şi insecte în general. Femeile lipesc cu pământ crăpăturile de prin casa, inclusiv vatra sau gura cuptorului, pentru ca să se lipească ochii şi gura păsărilor, viermilor sau insectelor dăunătoare.
Tot acum se dă de pomană o strachină cu mălai, pentru ca lăcustele să nu mănânce porumbul vara următoare.

Sfântul Trif este văzut şi ca patronul lupilor. Se spune ca un om, mergând la vânătoare, s-a suit într-un copac şi a început să împuşte lupi. După ce i s-au terminat gloanţele, a văzut un om îmbrăcat în alb care a venit şi i-a repartizat fiecărui lup ce trebuie să mănânce. Ultimul a sosit un lup şchiop şi pentru că nu mai rămăsese nimic, Sfântul Trif, căci despre el era vorba, i-a spus să îl mănânce pe omul care se ascunde în copac. Speriat, omul a strigat după ajutor. Nişte oameni care lucrau în pădure au venit şi au alungat lupul. Sosind acasă, omul le-a poruncit fiilor săi să îi facă o ladă în care să îl poarte cu ei. Odată, mergând la targ, în faţa unui pod au întâlnit în cale un om fugind, care i-a rugat să îl ascundă de un lup ce îl urmărea. Feciorii l-au pus în ladă, alături de tatăl lor. După un timp, văzând că nu apare niciun lup, au deschis lada, însa din ea a ieşit un lup, care îl mâncase pe tatăl lor, căci el îi fusese sortit de Sfântul Trif.
În Bucovina se spune că dacă este zapadă în această zi, atunci vremea va deveni frumoasă, iar dacă nu e zapadă, atunci va ninge.

Un obicei interesant al zilei de 1 februarie poartă numele de Gurbanu Viilor. Dimineaţa, bărbaţii pornesc la vie, iar înainte de a părăsi satul strigă: “Hai să mergem la Gurbanu!”. Ajunşi la vie, taie corzi din care îşi fac cununi şi cingători şi dezgroapă sticla îngropată încă din toamnă. Apoi, în jurul unui foc aprins pe un loc mai înalt, începe petrecerea: mănâncă, bea, joacă, sar peste foc şi se stropesc cu vin. Când vine seara, se întorc pe la casele lor, purtând făclii aprinse şi continuă petrecerea în familie.

 

Întâmpinarea Domnului – Stretenia (2 februarie)

La 40 zile după Crăciun, la 2 februarie, când se sărbătoreşte Intâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbatoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta bucăţi de carne sau vase cu miere de albine. Se considera că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, daca aceştia se ungeau cu grasime de urs. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs. Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnourat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Această zi era respectată, în special, de crescătorii de animale, pentru ca fiarele sălbatice (urşii şi lupii), să nu le atace gospodăria. În unele locuri, aceasta era ziua boilor, când erau hrăniţi direct din mâinile oamenilor, nu cu furca, semn al respectului faţă de animale. Se credea că dacă boii beau apă din urmele lăsate de picioarele lor, anul va fi unul mănos. Stretenia sau Stratenia era considerată o femeie rea, periculoasă şi schimătoare, asemănătoare, într-o oarecare măsură cu Baba Dochia. Ofensată de Trifon, îl pedepseşte pe acesta: turmele lui sunt mâncate de lupi. Firea ei capricioasă este observată şi în  vremea din această perioadă. Dacă apa este dezgheţată, Stretenia o îngheaţă; şi invers. Dacă este deja zăpadă, din această zi se va încălzi. Dacă de Stretenie este cald, vara va fi una călduroasă şi îmbelşugată, iar de va fi frig, vara nu va aduce rod. Înainte, oamenii nu lucrau în ziua Strateniei gheţii, de teamă să nu îngheţe. Se crede că, Stretenia ne apără de lupi, înec şi foc. Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brâiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.

 

Martinii de iarnă (1-3 februarie)

Martinii de iarnă, în număr de trei, sunt sărbătoriţi în perioada 1-3 februarie, ziua de 2 februarie fiind dedicată Martinului Mare. Aceştia sunt cei care opresc lupii să mănânce vitele. Tot în acest scop, gunoiul nu va fi dat afară din casa. Se spune că nu trebuie să se arunce carbunii în curte, pentru că lupoaicele îi caută şi îi mănâncă, ei asigurându-le fertilitatea. În Banat, oile nu sunt scoase la păşunat, iar de 1 februarie se ţine post şi se practică ritualuri menite să protejeze turmele.

 

Sfântul Haralambie (10 Februarie)

Sfântul Haralambie este cel care are putere asupra ciumei, holerei şi a morţii, de aceea este bine ca sărbătoarea să fie ţinută. Icoanele îl înfăţişează pe acest sfânt ţinând ciuma în lanţ.

După unele legende, Sfântul Haralambie ar fi fost un păstor, de aceea el protejează vitele. Alte legende arată că, spre sfârşitul vieţii, Sfântul umbla prin lume şi vindeca bolnavii. Tot călătorind, a ajuns în ţara păgânilor. Acolo, împăratul l-a chemat şi l-a întrebat de unde are puterea de a tămădui oamenii. Sfântul Haralambie i-a spus că el este trimisul lui Dumnezeu. Împăratul l-a crezut vrăjitor şi i-a poruncit să renunţe la Dumnezeu şi să devină păgân. Cum Sfântul a refuzat, împăratul a poruncit să fie legat în lanţuri şi să îi fie jupuită pielea. Fata sa l-a întrebat dacă nu îi este milă de  el, caci îl chinuie mai rău decât a fost chinuit Iisus. Auzind acestea, împăratul şi-a alungat fiica. Ea a plecat în munţi şi a devenit sfântă. Zece mii de ostaşi au primit poruncă să îl scoată din închisoare pe Sfântul Haralambie şi să îl taie bucăţele. După ce acestea au fost înfăptuite, în timpul nopţii, împăratul a trimis o sută de oşteni să vadă ce s-a întâmplat. Deasupra grămezii de carne era o lumină mare şi îngerii luau bucăţelele şi le puneau la loc, refăcând trupul Sfântului. Acesta a fost ridicat la cer şi Dumnezeu l-a întrebat ce vrea pentru suferinţele sale. Sfântul Haralambie a dorit ca bolile să nu se apropie de oamenii care postesc de ziua sa.

O legendă din Bucovina spune că Sfântul Haralambie a suferit foarte mult în timpul vieţii. De aceea, înainte să moară, Dumnezeu i-a spus să îşi aleagă o răsplată. Sfântul i-a întrebat pe oameni ce ar trebui să ceară şi ei l-au rugat să ceară ciuma, care făcea pe atunci multe victime. Dumnezeu i-a dăruit atunci ciuma, iar Sfântul Haralambie a legat-o cu un lanţ şi tot aşa o ţine şi astăzi. Iar când oamenii uită să îl sărbătorească, îi mai dă drumul pe pământ şi ciuma, care are aripi şi ţine în mână o sabie lată, se duce la acei oameni şi îi omoară.

În altă variantă se spune că în timpurile în care Dumnezeu împărţea sarcinile sfinţilor, Sfântul Haralambie ar fi ajuns târziu, iar Domnul, ca să îi dea totuşi ceva, i-a dăruit o caţea legată cu un lanţ de aur.

Se crede ca dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile. În unele regiuni ale ţării, femeile coc un colăcel şi îl rup în patru părţi, pe care le aruncă spre cele patru puncte cardinale.

În această zi se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună, iar coliva făcută se păstrează pentru a fi dată în timpul anului la păsări, dacă se îmbolnăvesc. Pentru că este o sărbătoare nu se lucrează, însă cine vrea cu tot dinadinsul să o facă poate să scarmene lâna.

 

Sfântul Vlasie (11 februarie)

De Sfântul Vlasie este ziua când se deschide gura păsărilor, iar păsările migratoare se întorc din ţările calde. Cine va lucra la câmp în această zi, işi va împărţi recolta cu păsările.

Această sărbătoare este ţinută şi pentru ca femeile însărcinate să nască copii sănătoşi, fără malformaţii, lucru valabil şi pentru animalele din gospodărie. Când se nasc pui cu mai multe capete, picioare etc., se crede că diavolul s-a corcit cu animalul respectiv şi a pus stăpânire pe ogradă.

O credinţă din Moldova spune că cine respectă această zi nu rămâne niciodată fără bani. Se crede şi că cine a pierdut ceva trebuie să se roage Sfântului Vlasie pentru a regăsi acel lucru.

 

Dragobete – Sărbătoarea Îndrăgostiţilor (24 februarie)

Dragobete este fiul Dochiei, identificat cu Cupidon în mitologia romană şi Eros în mitologia greacă. În unele zone, Dragobetele poartă numele de Năvalnicul, flăcău care ia minţile fetelor şi tinerelor femei. El a fost transformat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume.

Se spune că cine nu sărbătoreşte Dragobetele, nu va avea parte de dragoste în timpul anului, iar cel care o face va fi îndrăgostit tot anul. În această zi se formează perechile, atât în rândul oamenilor, cât şi în cel al păsărilor. Fetele şi femeile tinere folosesc zăpada rămasă netopită până la Dragobete, pentru a se spăla în anumite zile ale anului. Tradiţia spune că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, întrucît vor avea necazuri.

Tinerii fac hore în câmp şi, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.

Păsările adună materiale pentru a-şi face cuib. Se spune că dacă o pasăre nu s-a împerecheat în aceasta zi, acest lucru nu va mai fi posibil şi va umbla ciripind din loc în loc până când va muri. În alte variante, pasărea va rămâne fără pui până în ziua de Dragobete a anului următor.

Orice lucru pentru casă început în această zi va merge bine. Sunt scuturate şi aşezate covoarele şi celelalte ţesături, pentru că belşugul să se întoarcă. Nu se lucrează însa decât în casă, pentru a fi ferit de boli.

 

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Februarie

http://web13.net/traditii-romanesti-februarie/

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-obiceiuri-romanesti-februarie-68745.html

http://www.info-ghid.com/februarie-luna-indragostitilor-luna-traditiilor-si-a-simbolurilor-la-granita-dintre-doua-anotimpuri-s.html

http://www.antenasatelor.ro/traditii/2489-calendarul-traditiilor-populare-2-februarie.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/februarie/comments