Versuri de Eminescu

Versurile mele preferate de Mihai Eminescu sunt din poezia Glossă:

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

La mulți ani, Eminescu!

Arta de a învinge

Următoarele versuri ale lui Rudyard Kipling îmi plac la nebunie:

“Să ai CURAJUL să spui DA

Să ai CURAJUL să spui NU

Şi-n fiecare clipă GREA

Să fii mereu acelaşi TU.

Să ştii să CREZI cănd alţii te ÎNŞEALĂ

Să te RIDICI când alţii te DOBOARĂ

Să poţi PĂSTRA ce alţii vor s-ALUNGE

Să ştii să RÂZI când sufletul îţi PLÂNGE

Şi CALD tu să rămâi chiar dac-afară NINGE.

ACEASTA-I ARTA DE-A ÎNVINGE!”

Tentaţiile tinerilor din Olanda

Pentru că în fiecare zi trec de 2 ori pe lângă o casă de toleranţă din Almelo(un oraş de 70 000 loc. din Olanda) când merg şi când revin de la serviciu, m-am gândit să scriu despre tentaţiile cu care pur şi simplu sunt bombardaţi tinerii din Olanda.

Gândiţi-vă că aici sunt legale atât drogurile uşoare cât şi prostituţia. Iar adolescenţii, care la vârsta lor vor să încerce tot ce e de încercat, au în Olanda mai multe tentaţii, spre deosebire de alte ţări. Iar cei care nu cad tentaţiei, spun eu, sunt ceva mai “puternici” decât alţi semeni de-ai lor din alte ţări unde aceste lucruri sunt interzise.

Pe lângă droguri şi prostituţie, mă întrebam ce ar putea întreba pe părintele său un adolescent când trece pe lângă un teatru din Amsterdam unde actorii fac sex pe scenă şi mai ales ce răspuns i-ar putea oferi părintele la curiozitatea firească a copilului. La fel pentru Muzeul Sexului sau Red Light District(unde prostituatele stau în geam), ambele din capitală. Asemenea pentru coffeeshop-uri sau alte case de toleranţă, care de altfel se găsesc în majoritatea oraşelor. Ce răspuns i-ar putea da tu ca părinte unui copil care te întrebă ce fac oamenii într-un coffeeshop sau într-o casă de toleranţă fără ca acesta să fie tentat de la o vârstă fragedă să cadă tentaţiei de a încerca în dorinţa lui firească de a deveni “om mare”.

Din partea mea tot respectul pentru tinerii din Olanda care nu au căzut tentaţiilor atât de prezente la tot pasul în ţara lor. Jos pălăria!

Mentalitatea olandezilor

Un aspect care mi-a plăcut la olandezi îi faptul că, după părerea mea, ei au o mentalitate foarte sănătoasă. Acest lucru implică mai multe aspecte.

În primul rând gândesc foarte pozitiv şi sunt optimişti în toate situaţiile, având o atitudine proactivă. Apoi nu au prejudecăţi şi sunt foarte deschişi, de fapt cei mai deschişi europeni cu care am intrat în contact. Poţi vorbi cu ei despre orice. Şi sunt în acelaşi timp mereu deschişi la lucruri noi, asta implicând şi tehnologia de ultimă oră(smartphone, ipad, etc.). Totodată sunt şi foarte toleranţi cu toţi oamenii, indiferent de religie, orientare sexuală, rasă, opţiune politică. Şi nu sunt stresaţi, ci foarte calmi în majoritatea situaţiilor (un exemplu ar fi că în toate săptămânile în care am stat aici nu am auzit nici măcar o dată un claxon de maşină în oraş, singurul claxon pe care l-am auzit fiind cel de bicicletă, când mergeam pe pista bicicliştilor). Olandezii îşi fac treaba foarte serios, dar fără stres sau grabă, cu gândul probabil că stresul poate dăuna grav sănătăţii. La ei nu am observat deloc acea oboseală psihică de după serviciu, atât de comună nouă românilor, când ajungi acasă de la serviciu frânt. Şi încă un lucru: glumesc foarte mult şi sunt mereu veseli şi bine dispuşi.

Cu alte cuvinte cel puţin noi românii avem destul de multe lucruri pe care merită să le învăţăm de la ei (asta chiar dacă nu vor să ne primească în spaţiul Schengen).

Olandezii au o adevărată “cultură a toleranţei”

Când spui Olanda te gândeşti la o ţară foarte dezvoltată unde multe lucruri sunt permise cum ar fi drogurile, prostituţia, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, eutanasia bolnavilor incurabili.

Însă mergând în Olanda şi stând acolo câteva săptămâni, mi-am dat seama că Olanda înseamnă mult mai mult de atât. Mi-am dat seama că nu toţi olandezii se droghează, sunt homosexuali sau merg la case de toleranţă. Mi-am dat seama că de fapt ei tolerează aceste comportamente şi aceşti oameni, adică îi acceptă aşa cum sunt ei. Luându-se după principiul că fiecare om e egal cu ceilalţi şi trebuie acceptat aşa cum e el, olandezii au ajuns să-i accepte pe mulţi oameni care chiar în ţările lor sunt consideraţi nişte paria ai societăţii. Şi pe lângă asta, olandezii au şi o politică de încurajare a imigraţiei. De altfel în nicio ţară din Europa nu m-am simţit mai bine primit ca în Olanda. Nu m-am simtit străin deloc. Ca să te descurci în Olanda nu trebuie să ştii olandeza, ci engleza e suficientă. Asta pentru că aici oricine ştie limba lui Shakespeare care de altfel e obligatorie în toate şcolile. Olandezii nu se simt ofensaţi deloc dacă nu le vorbeşti în limba lor natală, cum sunt alte popoare din Europa mai naţionaliste.

Din această cauză pot spune cu mâna pe inimă că olandezii au o adevărată “cultură a toleranţei”, lucru care aduce după sine avantaje, dar şi dezavantaje.

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Iunie

Sfântul Vartolomeu (11 iunie)

În tradiţia românească, Sfântul Vartolomeu, numit şi Vartolomeul grâului, este o sărbătoare de miez de vară. Din acest moment, vara trece înspre iarnă. Mai precis, vara se “învârteste” înspre iarnă. Verbul “a învârti” (de unde şi numele sfântului Vartolomeu) caracterizează toată această sărbătoare. Femeile nu trebuie să toarcă (mişcarea presupune învârtirea fusului). Mai mult, nu se lucrează în general, întrucât e pericol de vârtejuri, de furtuni, sau chiar de ameţeli.

 

Sfântul Onufrie (12 iunie)

Sărbătoarea Sfântului Onufrie, sau Onufrei, este considerată şi ea o zi a miezului de vară. Numită şi “ziua şoarecilor”, se ţine pentru ca viermii şi şoarecii să nu mănânce recoltele. Se spune şi că, dacă plouă, nu vor mai fi şoareci tot anul. Ca şi Sfântul Vartolomeu, Sfântul Onufrei aduce grindină şi vijelii.

 

Sfantul Eliseu (14 iunie)

Ziua Sfântului Eliseu se serbează pentru obţinerea unor recolte de grâu bogate. Dacă se lucrează, este pericol de grindină.

 

Sfântul Iuda (19 iunie)

În tradiţia populară, Sfântul Iuda susţine unul din pilonii pe care se sprijină pământul. Se crede că, atunci când Iuda va roade acest stâlp, pământul se va prăbuşi şi lumea va fi distrusă.

După unele credinţe, Iuda ar fi fost frate cu Sfântul Ilie. De aceea, el are putere asupra furtunilor şi grindinei.

 

Sfântul Ion de vară – Drăgaica sau Sânzienele (24 iunie)

De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau “ciupite” de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli. În această noapte găseşti mai uşor “iarba fiarelor” care deschide lăcatele. De Sânziene e interzis sa te scalzi.

Noaptea Sânzienele dau belşug la recolte şi aduc sporul în casă.

În calendarul popular sărbătoarea Sânzienelor este un moment al solstiţiului de vară, marcat de numeroase credinţe şi practici magice. Ne aflăm în ziua în care soarele are putere maximă, dincolo de care va urma partea rece şi întunecoasă a anului, când timpul începe să se degradeze şi să îmbătrânească, asociindu-se sfârşitului. Rămăşiţe ale unui străvechi cult solar sunt încă sesizabile în credinţele ţăranilor. O mulţime de tradiţii sunt asociate cu imaginea astrului ceresc, care, odihnindu-se pe cer la amiază, are acum şi conotaţii negative. Conform vechilor superstiţii, oamenii nu ar trebui să se uite în această zi către soare, căci vor orbi sau îi va durea capul tot restul verii. Unii se feresc a se trezi dis-de-dimineaţă, de frică să nu vadă trei sori. Alţii însă spun că dacă te scoli în zori, vei vedea soarele la răsărit spălându-se pe faţă şi apa curgând sub formă de raze luminoase. Semnificaţii importante pentru aceasta zi au şi Sânzienele sau Drăgaicele. Deşi acestea sunt două denumiri diferite ale unor divinităţi similare (Sânziene în Transilvania, Maramureş, Banat, Oltenia şi Bucovina şi Drăgaice în Muntenia, Oltenia şi Moldova), se pot deosebi nuanţe oarecum diferite. Drăgaicele au în general conotaţii pozitive. În denumirea acestora, ca şi la Dragobete, este evidentă rădăcina ce trimite la cuvântul “dragoste”. Drăgaicele sunt divinităţi agrare ale fertilitătii, protectoare ale lanurilor de grâu, ale fecioarelor şi ale tinerelor femei. Sunt numite şi “mirese”, “regine ale holdelor” sau “stăpâne ale surorilor”. De ziua lor, ele plutesc prin aer, cântând şi dansând, îmbogăţind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocindu-le soţii tinerelor fete. În credinţele asociate Sânzienelor, predomină funcţiile punitive. Dacă nu li se respecta ziua, Sânzienele vor aduce furtuni şi vor face rău oamenilor. De asemenea, dacă se întâmplă să descoperi locul în care acestea dansează în hore, te vei îmbolnăvi şi nu vei scăpa decât dacă te vei reîntoarce acolo anul următor. Multe din obiceiurile acestei zile sunt legate de fete şi femei. Fetele culeg flori de sânziene din care îşi împletesc cununi şi îşi fac brâuri din cicoare. După ce le poartă întreaga zi, le vor folosi în cursul anului la lecuirea diferitelor boli. Unele din plantele culese astăzi au şi virtuţi fertilizatoare, fiind destinate femeilor ce nu pot avea copii. Credinţele din unele regiuni spun că fetele şi femeile tinere ar trebui să se tăvăleasca în noaptea de Sânziene prin roua pădurii, pentru a fi frumoase şi iubite. Florile de drăgaica purtate la brâu sau sub formă de cunună asigură căsătoria cu o fată sau cu un bărbat frumos. Ţinute în casă, dacă nu se ofilesc până dimineaţa, acestea vor aduce noroc. La miezul nopţii de Sânziene, pentru câteva momente, înfloreşte iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lăcatele, motiv pentru care e căutată în special de tâlhari. Vechi dansuri ale Drăgaicii se ţineau odinioară, organizându-se şi târguri, un prilej foarte potrivit pentru ca tinerii să se cunoască între ei şi pentru aranjarea căsătoriilor.

În noaptea dinaintea acestei zile, ajunul Sfântului Ioan Botezătorul, este unul dintre marile ajunuri ale anului, moment în care se face apel la practici oraculare referitoare la soarta recoltelor şi destinelor individuale. În noaptea de 23 spre 24, adică spre Drăgaica, există obiceiul zis Făclia de Sânziene, făcută din lemn de brad uscat în care se îndeasă răşina şi surcele de molid; flăcăii se adună pe un deal, se joacă cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit spre apus. Când făcliile sunt pe cale să se stingă, ei pleacă spre sat, înconjurând cu ele grădinile şi înfigându-le în livezi şi holde. Ziua de 24 iunie zisă şi Sfântul Ioan de Vară, Ziua Soarelui, Ursina sau Amuţitul cucului, este numită şi miezul verii sau cap de vară. Oamenii nu lucrează, fiindcă şi soarele se odihneşte. Se spune că soarele joacă pe cer, iar cine-l vede toată vara îl doare capul. Drăgaica este doamna florilor, numită în unele zone Împărăteasă, Mireasă, Regina Holdelor; dacă i se nesocoteşte ziua, superstiţia spune că vor fi vârtejuri (tornade), vijelii, grindină şi că ea lasă florile fără miros.

 

Sân Petru de vară – sfinţii apostoli Petru şi Pavel (Sărbătoarea lupilor) (29 iunie)

Sfinţii Petru şi Pavel stau pe lună, de-o parte şi de alta a acesteia. Sfântul Petru este deţinătorul cheilor de la poarta şi de la încăperile Raiului, dar şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Petru este cel care stăpâneşte piatra, grindina şi este patronul agricultorilor.
Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile.O legendă spune că odată, în timp ce sfinţii se aflau pe pământ, au intrat într-o cârciumă. Au găsit acolo o mulţime de oameni în mijlocul unei petreceri şi s-au alăturat şi ei jocului. După ce au obosit, şi-au dat seama că nu le-a plăcut şi, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au făcut să petreacă, au hotărât ca de ziua lor să se postească.

La Sânpetru de vară apar licuricii. Aceştia sunt de fapt scânteile căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din biciul său. Sfântul Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei pierduţi în pădure. În această zi se fac pomeni pentru cei morţi (Moşii de Sânpetru).

Oamenii respecta ziua Sfântului Petru şi pentru a ţine lupii departe de animale.

Superstiţia spune că nu e bine să scuturi merii, până în această zi, pentru a feri holdele de grindină ; acum încetează să mai cânte cucul şi privighetorile. Acum se tin Moşii de Sân-Petru, când se împart colaci, lumânări şi mere dulci şi acre. Există superstiţia că dacă un om pistruiat se spală cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul pentru a nu li se înmulţi pistruii. Altă superstiţie: dacă tună sau fulgeră în această zi, nucile şi alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase.

 

Pietrele lui Sân Petru (30 iunie)

În calendarul popular, 30 iunie este cea de-a doua zi a sărbătorii lui Sânpetru. Oamenii o respectă de frica lupilor, a trăsnetelor şi a grindinei.

 

http://www.prinoradea.ro/articole/articol.php/oradea/9

http://cdb.designerdebijuterii.com/viewtopic.php?t=819&sid=58cb3f2642ae282b0c1fd84eac31d71f

http://www.premonitii.ro/showthread.php?tid=15321&page=3

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/iunie

 

Bănuieli ştiinţifice la început de carieră

Să nu-mi spuneţi că n-aţi păţit niciodată să vi se facă somn subit sau să vă moleşiţi stând lângă o persoană ce spunea că e foarte obosită. Să nu-mi spuneţi că nu vi s-a făcut niciodată foame (sete) stând lângă o persoană căreia îi era foame (sete), deşi voi mâncaserăţi (băuserăţi) de curând.

Părerea mea e că pentru toate acestea există o singură explicaţie, şi anume că somnul (oboseala), foamea, setea şi alte nevoi fiziologice se pot transmite de la un om la altul doar prin simplul fapt că stai lângă acel om. Eu am experimentat de multe ori această situaţie de “transmitere” a nevoilor unui om de la o persoana la alta. Uneori poate fi vorba şi de un cântec pe care îl ai în minte şi, deşi tu nu l-ai fredonat, în scurt timp toţi colegii de birou fredonează acel cântec.

Nu ştiu exact cum se transmit aceste lucruri de la un om la altul, dar bănuiesc că e o legătura între materia din oameni la un nivel pe care noi deocamdată nu-l percepem, o legatură invizibilă ce ne uneşte pe toţi.

Nu am cum demonstra ceea ce am scris mai sus, e doar o simplă bănuială de-a mea de proaspăt inginer. Timpul o sa spună dacă am avut sau nu dreptate.

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Mai

Armindeni – Bauiu sau Pauiu (1 mai)

Numită şi “ziua pelinului” sau “ziua beţivilor”, 1 Mai semnifică în tradiţia populară începutul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin. În unele regiuni din Banat şi Transilvania, Armindeniul este sărbătorit în ajunul Sf. Gheorghe sau de Ispas. Armindeniul este de fapt o ramură verde sau un pom curăţat de crengi până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu, simbolizând un vechi zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Acesta se aduce din padure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se va lăsa până la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc pentru a se coace pâine din grâul nou. În ajunul acestei zile femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului. Armindeniul este numit şi pom de mai. În Banat, el se pune la casele oamenilor mai harnici şi ale fetelor nemăritate. Ramura verde este aşezată în secret, noaptea, de către mai mulţi feciori. Omul în faţa casei căruia s-a pus Armindeniul trebuie sa îi caute pe aceştia şi să le ofere de băut. Ramura verde are şi scopul de a îndepărta strigoii, dar şi de a aduce aminte de prigonirea lui Iisus. Se crede că pe vremea când Irod omora copiii, la sfârşitul zilei a pus o ramură verde la o poartă, pentru a şti de unde să înceapă măcelul a doua zi. Numai că a doua zi, apăruseră ramuri verzi la toate casele, iar Irod nu l-a mai putut găsi pe Iisus. În această zi nu se folosesc boii la muncile câmpului, fiind şi “ziua boilor”. Nerespectarea acestei reguli atrage după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor. Se organizează petreceri la pădure sau la câmp, unde se frige un miel, se aduc lăutari şi se bea doar pelin sau vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. Înspre seară, oamenii se întorc în sat cântând, având flori de liliac sau pelin verde la pălării. Dacă Armindeniul cade miercurea sau vinerea, nu se fac petreceri, întrucât este zi de post. În Moldova, există tradiţia ca fetele, femeile şi copiii să se spele dimineaţa cu rouă, pentru a fi curaţi şi sănătoşi tot anul. În Banat, se spune că este bine ca oamenii să se plimbe în zori, pentru a fi agili şi puternici, iar femeile trebuie să semene fasole, pentru că va creşte mai cu spor. Se mai spune şi că toată luna mai trebuie să bei dis-de-dimineaţă un pahar cu apă şi să mănânci unt cu pâine. Se crede că dacă plouă în această zi, va mai ploua înca 40 de zile.

 

Sfântul Gherman – Harmanul viermilor (12 mai)

Sfântul Gherman stăpâneşte peste insectele şi viermii care distrug recoltele, dar şi peste furtuni şi norii care aduc grindina. De aceea, ziua sa trebuie respectată. Se crede că dacă oamenii lucrează azi, viermii le vor mânca legumele, iar vitele vor face viermi.

.

Constantin Graur – Constandinu Puilor (21 mai)

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena din calendarul ortodox coincide în tradiţia populară cu momentul în care se crede că păsările îşi învaţă puii să zboare. Constantin Graur este patronul păsărilor din păduri, iar de ziua sa nu se lucrează, fiind pericol ca recoltele să fie distruse de acestea. Aceasta este de obicei ultima zi în care se mai seamănă porumb, ovăz şi mei.

.

Ioan Fierbe Piatră (25 mai)

În această zi nu se lucrează, întrucât există pericol de grindină, fulger, trăsnet.

.

http://web13.net/traditii-romanesti-mai/

http://www.infobrasov.net/content/reportaj_43414_Superstitii-si-traditii-in-luna-Mai-%28I%29.html

http://www.artatraditionala.ro/blog/171/mai-florar.htm#more-171

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/mai

Care va fi următoarea limbă internaţională?…

Care va fi următoarea limbă internaţională?… O întrebare la care dacă am şti răspunsul, ne-am adapta mai uşor la o nouă civilizaţie care mai devreme sau mai târziu o să vină peste noi.

În antichitate a fost greaca, a venit apoi latina odată cu extinderea Imperiului Roman, dar prin Evu Mediu  nu putem spune ca a existat o unică limbă internaţională, dată fiind expansiunea şi rivalitatea imperiilor coloniale din acea vreme (englez, spaniol, portughez, francez, olandez).

Începând cu secolul XIX s-a impus franceza ca limba internaţională, pentru ca în secolul XXI aceasta să fie detronată de engleză care momentan îşi trăieşte “clipa” de glorie. Îs curios cât o sa ţină hegemonia (sau această “clipă” a) limbii engleze în comunicarea internaţională şi mai ales care o să fie următoarea limbă internaţională… Să fie araba, chineza, rusa, ebraica sau vreo limbă europeană?… Om trăi şi om vedea… Însă e cert că pentru moment a fost aleasă engleza deoarece e una din cele mai uşor de învăţat limbi germanice. Adică s-a găsit o limbă reprezentativă pentru civilizaţia germanică promovată de UE si SUA, care asemenea tuturor civilizaţiilor o să aibă şi ea un sfârşit mai devreme sau mai târziu, fie că ne place sau nu.

 

Tradiţii strămoşeşti în lunile de peste an – Aprilie

Sărbătoarea Dinţilor – Sfântul Antipa (11 Aprilie)

Ziua de 11 Aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinţi şi măsele.

 

Ajunul Sfântului Gheorghe (Sângiorzul Vacilor) sau Buciumul  (22 Aprilie)

Noaptea care face trecerea spre sărbătoarea Sfântului Gheorghe (vechi început al Anului Pastoral) este una foarte importantă, în care se crede că vrăjitoarele şi strigoaicele ameninţă lanurile de grâu şi vitele, furându-le mana sau laptele. De aceea, toate practicile magice din această noapte sunt destinate apărării animalelor şi culturilor.
Tradiţia populară spune că în această noapte vrăjitoarele şi strigoaicele, goale şi despletite, se adună câte 12 la hotarul satului, fiind îndrumate de către o vrăjitoare mai bătrână. Se zice că ele se bat la graniţa dintre două ţări, iar cele care câştigă primesc ploaia, care va aduce un an îmbelşugat în ţara respectivă. În schimb, în cealaltă parte va fi secetă, iar anul nu va fi roditor.

 

Sfântul Gheorghe (Sângiorz) (23 Aprilie)

Sfântul Gheorghe este una din cele mai mari sărbători ale românilor. Ea păstrează elemente străvechi, anterioare creştinismului, din care nu se păstrează decât amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce ameninţa lumea.

În trecut început al Anului Pastoral, aceasta zi este considerată începutul primăverii. Se aleg ciobanii cărora li se dau în primire oile până la sărbătoarea Sfântului Dumitru (26 octombrie).

Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.

Tot dimineaţa, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult.

Gunoiul din această zi este aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca aceştia să rodească.
Dacă e rouă multă sau ceaţă în această zi, anul va fi îmbelşugat.

Un obicei ajuns la noi din timpuri străvechi este “blojul”, care poartă şi numele de “Sângiorz”, “Gheorghe”, “Gotoi”, “Bloaja”, “Păpăluga”, “Mujug”, “Moroi”, “Plugar”, etc. Obiceiul reprezintă simbolic naşterea şi moartea divinităţii fitomorfe. Tot ritualul are loc în cadrul cetei de feciori. Aceştia se întâlnesc în pădure, în ajunul Sfântul Gheorghe şi, în jurul unui foc, îl aleg pe cel care va juca rolul zeului. Naşterea este simbolizată de îmbrăcarea acestuia în elemente de vegetaţie: crengi verzi de tei, fag, etc. şi punerea pe cap a unui coif confecţionat din coajă de cireş sălbatic. În picioare va purta opinci din coajă de copac, iar în mână un băţ, împodobit şi el cu ramuri verzi. Ceilalţi flăcăi din ceată poartă şi ei fluiere sau buciume făcute din scoarţa unor copaci. În dimineaţa de Sfântul Gheorghe, ceata deghizată pleacă pe uliţele satului, strigând şi cântând. În curţi, Sângiorzul dansează, încearcă să ia în braţe fetele şi femeile, urzică oamenii şi se fereşte să fie udat. Dacă un gospodar reuşeşte să ude Blojul apărat de ceata sa, acesta este un semn rău pentru semănăturile şi vitele acestuia. Ceata de feciori primeşte daruri (ouă, carne, vin), care sunt strânse de unul dintre ei, numit “Cloşca” sau “Slujnica”. După ce termină de umblat prin curţile oamenilor, Blojul este dezbrăcat de hainele alcătuite din frunze şi aruncat în apă, sugerând îmbătrânirea şi moartea. Hainele sunt date jos în pădure, într-un lan de grâu, în curtea primului gospodar care a ieşit la arat sau pe malul apei şi sunt uneori înmormântate ritualic. Acestea au valenţe magice pozitive: cresc rodul holdelor, apără vitele de strigoaice, aduc noroc şi sănătate. În unele regiuni, din aceste ramuri de copac care au alcătuit costumul Blojului se fac cununile mirilor.

Acum se dă de pomană pentru morţi ouă cu lapte, colac, lumânări şi caş. Sunt locuri unde până la această dată oamenii nu s-au atins de laptele de oaie. Principiul este să guste întâi morţii. Se spune chiar aşa, “poamă nouă în gură veche”.

 

Marcul Boilor (25 Aprilie)

În icoane, Sfântul Evanghelist Marcu este reprezentat având un bou lânga el. Din acest motiv, sărbătoarea Sfântului Marcu a fost numită de popor “Marcul Boilor”. În această zi nu se lucrează, pentru că altfel vitele se vor afla în pericol.

 

Lăzărelul (Sâmbăta lui Lazăr)

Sărbătoare cu dată mobilă, fixată în a şasea sâmbătă din postul Paştelui. Este dedicată zeului vegetaţiei, fiind un dans al tinerelor fecioare conduse de Lăzăriţa (o fată îmbrăcată în alb) şi spune povestea tânărului păstor care a plecat cu oile şi a murit în încercarea de a lua din copac frunza animalelor. Surorile lui l-au gasit şi l-au dus acasă, fiind transformat ulterior în vegetaţie luxuriantă.

Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat dupa modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei cu acelaşi nume în Sâmbăta Floriilor. Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată mireasă (rochie albă şi coroniţă de flori pe cap), se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scalda mortului în lapte dulce, îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora vesela a colindătoarelor.

Moartea şi renaşterea anuală a eroului reconstituite de textul folcloric, păstrează amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetaţiei (Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris).

Dupa unele tradiţii, corpul neînsufleţit al lui Lazăr a fost găsit şi bocit, de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete şi nora Babei Dochia. De atunci ar fi ramas şi obiceiul jelitului la mort (Dobrogea, sudul Munteniei).

 

Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)

Această sărbătoare s-a suprapus celei dedicate zeiţei romane Flora. În ultima duminică din postul Paştelui, toata lumea merge la biserică ca să ia ramuri de salcie, sfinţite de preoţi. Aceste ramuri de salcie au înlocuit ramurile de finic cu care locuitorii Ierusalimului l-au întâmpinat pe Domnul Iisus Hristos. Salcia este mereu înflorită în această perioadă a anului, o expresie a fertilităţii şi a reînvierii naturii. Din aceste ramuri se fac coroniţe şi se pun la icoanele din casele credincioşilor. De asemenea, se spune că e bine să te încingi cu aceste ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul.

Importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui numit Dezlegarea la peşte. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor (pomeni, curăţirea mormintelor şi cimitirelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morţilor în actele de divinaţie, etc.).

Ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, se duc la biserică pentru a fi sfinţite. Cu acestea, oamenii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, se încing peste mijloc, le păstrează pentru tratarea bolilor de-a lungul anului sau le folosesc la vrăji şi descântece. În unele locuri din ţară, în ziua de Florii se scotea mărţişorul făcut cadou la 1 martie şi se agăţa într-un maceş sau într-un pom înflorit, se aeriseau hainele şi zestrea.

Sărbătoarea este celebrată, cu unele diferenţieri zonale, pretutindeni în România.

 

http://web13.net/traditii-romanesti-aprilie/

http://www.monitorulsv.ro/Religie/2010-04-08/Traditii-luna-aprilie

http://antenasatelor.ro/component/content/article/384-traditiile-lunilor-anului

http://www.artatraditionala.ro/blog/166/aprilie-prier.htm

http://www.revista-satul.ro/articol.php?id=33

http://www.evenimentul.ro/articol/prier.html

http://www.antenasatelor.ro/traditii/2950-calendarul-traditiilor-populare-2-aprilie.html

http://www.folkromania.com/cms/articole/sarbatori_traditionale/aprilie