Luciansin's Blog

Lumea din jurul meu

Sejur în Olanda – călătorie în viitor

Dintr-un punct de vedere, venind în Olanda e ca şi cum aş fi călătorit în viitor în România. Cu alte cuvinte, peste câteva zeci bune de ani eu aşa cred că va arăta România, cum arată Olanda (sau să zicem vestul) acum. Adică o ţară împânzită de autostrăzi, unde nu ţi-i scârbă să călătoreşti cu trenul, unde se pune mare accent pe mâncarea sănătoasă, unde bicicleta are un rol esenţial în viaţa de zi cu zi, unde există maşini de salvare pentru animale, unde totul e mai scump ca la noi dar şi de calitate superioară, unde nu se pune atât de mult accent pe confort, o ţară fără corupţie, care exploatează la maximum teritoriul pe care-l deţine (în special din punct de vedere al agriculturii), care are un mare respect faţă de om indiferent de orientările sale religioase ori sexuale, care promovează imigraţia, o ţară cu o speranţă de viaţă mai mare, cu o rată a şomajului mai mică, cu o economie mai prosperă, cu un standard de viaţă mai ridicat.

În acest sens stăteam şi mă uitam pe stradă la bătrâneii care se plimbă încet cu bicicleta chiar şi la 70 de ani şi mă vedeam pe mine peste ani şi ani. Oare chiar aşa să arate România peste 50 de ani? Sau îi doar o iluzie de-a mea? Om trăi şi om vedea…

Octombrie 17, 2010 - Posted by | Olanda, România, Stil de viaţă sănătos

1 comentariu »

  1. Asta eu zic ca nu e vis…e un adevar necesar pentru noi toti tinerii care speram sa traim anii de pensie intr-o tara mai curata si la propriu si la figurat.

    Comentariu de Elena | Octombrie 19, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: