Bunica « Luciansin's Blog

Nu datorită mie, ci datorită ei…

Nu datorită mie, ci datorită bunicii mele va dăinui peste ani acest dicţionar de regionalisme. Nu datorită personalităţii mele, ci datorită personalităţii ei, acest dicţionar va trezi interes printre diferite persoane ce sunt sau nu sunt din Ardeal. Nu datorită facultăţii mele, ci datorită celor 4 clase ale bunicii, mulţi ardeleni vor zâmbi când vor citi dicţionarul şi vor găsi în el cuvinte pe care şi ei or bunicii lor le folosesc. Nu datorită exemplului meu, ci datorită exemplului ei şi a altor oameni din generaţia bunicii, aceste cuvinte vor dăinui peste timp. Nu datorită stilului nostru de viaţă, ci datorită stilului lor de viaţă, acest grai nu va pieri. Nu datorită credinţei noastre, ci datorită credinţei lor, viaţa lor va rămâne un exemplu de urmat pentru noi cei de azi. Adevăratul autor al dicţionarului e bunica, iar eu doar am “copiat” unele cuvinte de la ea ca să poată fi transmise mai departe.

decembrie 25, 2010 Publicat de luciansin | Bunica, Regionalisme | Scrie un comentariu

“Pune-ţi pofta-n cui!”, o deviză de viaţă de-a bunicii

De când o ştiu eu pe bunica, ea s-a ghidat în viaţă după această deviză:”Pune-ţi pofta în cui!”. Şi de fiecare dată când făcea acest lucru, o făcea fie pentru copii, fie pentru nepoţi sau pentru că pur şi simplu nu avea destui bani. Pe vremea aceea, deşi şi atunci erau mâncăruri şi haine scumpe, oamenii simpli se ghidau mai mult după deviza “Pune-ţi pofta în cui!” şi nu işi satisfaceau toate poftele aşa des ca în ziua de azi. Oamenii erau mai echilibraţi şi mai maturi oarecum, ei ştiind că fericirea nu stă în satisfacerea poftelor sau dorinţelor. Nu gândeau ca şi copiii care mănâncă atâta ciocolată cât li se dă, ei nefiind în stare să se oprească din mâncat din proprie iniţiativă. La fel era şi bunica care deşi avea câţiva bani din pensia lunară nu-şi cumpăra nimic pentru ea, ci ne dădea nouă nepoţilor ori punea deoparte pentru mormântare. Nu zic că şi noi ar trebui să trăim într-un “post” continuu, dar măcar din când în când ar trebui să ne amintim de deviza ”Pune-ţi pofta-n cui!”.

decembrie 18, 2010 Publicat de luciansin | Bunica, Sfaturi de viaţă | Scrie un comentariu

Reţeta de slăbit a bunicii

Avea bunica o reţetă de slăbit foarte uşoară şi la îndemâna oricui. O tot spunea unei mătuşi care era mai plinuţă şi foarte pofticioasă de felul ei şi care nu ştia ce să facă pentru a slăbi. Astfel reţeta sună în felul următor: “Mănâncă doar ce nu-ţi place.” Şi oarecum avea dreptate pentru că dacă cineva mănâncă doar ceea ce îi displace nu prea are cum să se mai îngraşe deoarece plăcerile gastronomice nu-i mai sunt satisfăcute. Este un fel de post, pentru că mâncând ceva ce nu-ţi place, te supui unei privaţiuni voluntare. Cei care aveţi probleme cu greutatea, eu vă sfătuiesc să urmaţi această reţetă foarte simplă de slăbit şi veţi vedea că o să aveţi rezultate.

decembrie 12, 2010 Publicat de luciansin | Bunica, Stil de viaţă sănătos | Scrie un comentariu

După 3 ani

Săptămâna asta s-au împlinit 3 ani de când a murit bunica. Un cântec popular spune că nicio moarte nu-i amară ca moartea de primavară. Era anul 2007. Era sâmbătă. Pe la amiază am fost la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Şi atunci ca şi acum preşedinte era Traian Băsescu, “Bălcescu” cum îi zicea bunica. Eram în anul 3 şi mă pregăteam pentru colocviul de la PTE (Proiectarea Tehnologică a Echipamentelor) pe care ulterior l-am picat. Bunica se simţea din ce în ce mai rău şi pe mâini i-au ieşit tot felul de pete negre de la cancerul care începuse să se extindă în tot corpul. Duminică dimineaţa a murit.

Iar acum, dupa 3 ani, tot ce ne aminteşte de ea e un parastas printre altele două care au mai fost la biserică în aceeşi zi şi un dicţionar de ardelenisme care apare pe “just another wordpress.com weblog”. Pe măsură ce timpul trece neîndurător şi amintirea ei se stinge încet din păcate. Asta e… Viaţa merge mai departe cu sau fără unul sau altul dintre noi.

mai 23, 2010 Publicat de luciansin | Bunica | Scrie un comentariu

Slujbele din Săptămâna Mare îmi amintesc de bunica

Pentru că mai întotdeauna în Săptămâna Mare părinţii mei erau ocupaţi cu diferite treburi casnice, eu mergeam, copil fiind, la cele 2 mari Denii din Joia Mare si din Vinerea Mare, dus de mână de bunica care era mai liberă. De atunci nu-mi pot imagina sărbătoarea Paştilor fără să merg la Denia Celor 12 Evanghelii şi la Prohodul Domnului. Şi de fiecare dată când merg la aceste slujbe speciale îmi amintesc de bunica, mai ales acum când ea nu mai este. Şi asta pentru că ea mi-a transmis această frumoasă tradiţie. Mulţumesc frumos, bunica!

aprilie 4, 2010 Publicat de luciansin | Bunica, Ortodoxie, Tradiţii | Scrie un comentariu

Fiţi atenţi cu cei bătrâni!

Acuma de Anul Nou mi-am adus aminte de ce ne spunea bunica despre cum să nu mergem niciodată la cei bătrâni cu mâna goală. Ne spunea că un bătrân se bucură de orice, la fel ca un copil şi chiar aşteaptă cu nerăbdare să primească ceva, cât de puţin, de la cei ce vin să-l vadă. Aceasta poate fi o ciocolată, o prăjitură, o bomboană, orice atenţie pe care aţi da-o şi unui copil. Eu spun că puteţi încerca să duceţi ceva dulce unui bătrân pe care îl vizitaţi şi o să vedeţi cum o să se bucure ca un copil.

ianuarie 3, 2010 Publicat de luciansin | Bunica, Sfaturi de viaţă | Un comentariu

Preţuiţi-i pe cei dragi cât timp sunt in viaţă!

Este un sfat pe care vi-l dau ca să nu ajungeţi să regretaţi şi voi mai târziu. Abia după ce a murit bunica mi-am dat seama de cât de multe lucruri aş mai fi avut de vorbit cu ea. Şi acest lucru deşi în ultimele luni ale vieţii sale, bunica se simţea din ce în ce mai rău, deci era de aşteptat ca într-o zi dintr-un oarecare viitor apropiat să nu mai fie. Cu toate astea abia după moartea bunicii mi-am dat seama de unele lucruri la care, cât timp a fost în viaţă, nu le-am dat nicio importanţă. Şi acum regret acest lucru. Regret că n-am stat mai mult de vorbă cu ea, că n-am încercat s-o înţeleg mai bine, că n-am fost în stare să-i înţeleg sacrificiul pe care l-a făcut pentru noi. Dar acum e în zadar. Şi tot ce mai pot eu face e să-i ajut cumva pe alţii să nu ajungă şi ei să regrete aşa cum am făcut eu. De aceea vă sfătuiesc să-i preţuiţi pe cei dragi cât timp sunt în viaţă.

decembrie 20, 2009 Publicat de luciansin | Bunica, Sfaturi de viaţă | Scrie un comentariu

Pe cine ne-a trimis bunica după ce a murit

După părerea mea bunica a avut grijă de noi nu doar cât timp era în viaţă, ci şi după ce a murit. Şi am să vă spun şi de ce cred cu tărie asta. Cât timp trăia bunica, tata încercase zadarnic să vândă parterul casei pe care a cumpărat-o bunica, parter pe care trebuia să-l împartă cu un unchi. Nu prea se înghesuia lumea pentru că nu era nici un pic de grădină şi suntem încă 2 familii în curte pe lângă cei ce ar fi stat la parter. Dar după ce a murit bunica, s-a ivit şi cumpărătorul. Iar cu banii ce ne-au revenit din vânzarea parterului ne-am izolat termic casa noastră şi ne-am pus termopane la ea. Aşadar eu cred că bunica a fost cea care „a intermediat” ca la noi în casă să fie o temperatură mai mare cu mai puţin gaz consumat. Asta şi pentru că în ultimii ani de viaţă, bunicii îi era mai tot timpul frig, probabil de la o circulaţie proastă a sângelui.

decembrie 19, 2009 Publicat de luciansin | Bunica | Scrie un comentariu

Odihneşte-te în pace, bunica!

La priveghiul şi la mormântarea bunicii mulţi dintre oamenii care veneau, ziceau (şi pe bună dreptate că doar aşa se zice la mort) „Dumnezeu s-o ierte!”. Însă mie nu mi se părea potrivit să se spună asta despre bunica pentru că eu, de când o cunoşteam, nu ştiam să-mi fi greşit mie vreodată. Mi se părea că pentru bunica chiar nu se potriveşte această propoziţie. Nu spun că nu a avut greşeli (că doar orice om are), ci doar că eu nu ţin minte să-mi fi greşit cu ceva. Şi dacă a greşit, or fost sigur greşeli minore şi de aceea le-am uitat. Aşa că de fiecare dată când vine vorba de bunica, eu unul spun: „Dumnezeu s-o odihnească!” şi nu „Dumnezeu s-o ierte!”

decembrie 13, 2009 Publicat de luciansin | Bunica | Scrie un comentariu

Colinde vechi auzite de la bunica

Pentru că e vremea colindelor mi-am adus aminte că, pe când bunica era încă sănătoasă (acum vreo 5 ani), tot în această vreme a Postului Crăciunului, mi-a dictat pentru că am rugat-o, câteva colinde de aici din Ardeal pe care le cânta când era mică. Şi căutând anul acesta acel caiet pe care am scris colindele, l-am găsit. Le-am denumit colinde vechi pentru că nu le-am mai auzit decât la bunica. Acestea sunt:

Colindă veche 1

Sus în poarta Raiului